PoliticăSănătate

Dr. Gheorghiţă: Imunitatea de grup în România, între 30% și 45% la acest moment

Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare anti-Covid, doctorul Valeriu Gheorghiţă susține că, la momentul actual, în România imunitatea de grup este de 30% -45%, în funcţie atât de rata de vaccinare, cât şi de numărul celor trecuţi prin infecţia cu SARS-CoV-2.

Potrivit medicului militar, acest lucru explică actuala evoluţie favorabilă din punct de vedere epidemiologic.

În opinia sa, în realitate au fost cel puţin două ori până la cinci ori mai multe cazuri de Covid, persoane care au trecut prin această infecţie şi care fie nu au fost diagnosticate, fie nu au fost raportate, fie au făcut infecţie asimptomatică

“Avem peste 55% persoane în vârstă de peste 50 de ani vaccinate în România cu cel puţin o doză. Se suprapune cu procentul persoanelor vulnerabile, al persoanelor care de la această vârstă în sus au şi boli cronice în procente destul de ridicate. Pe de altă parte, nu trebuie să uităm conceptul acesta de imunitate colectivă care se obţine ideal şi în mod rapid, sigur, eficient prin vaccinare, dar se adaugă şi imunitatea obţinută prin boala naturală. În momentul de faţă, avem peste un milion de persoane care sunt raportate cu infecţie SARS-Cov-2 şi care sunt vindecate. Probabil că sunt de cel puţin două ori până la cinci ori mai multe cazuri în mod real care au trecut prin această infecţie şi care fie nu au fost diagnosticate, fie nu au fost raportate, fie au făcut infecţie asimptomatică aşa încât în funcţie de acest scenariu de la două până la de cinci ori mai multe cazuri probabil că imunitatea de grup în momentul de faţă în România este începând de la 30% până la 45%. Acest lucru explică evoluţia favorabilă din punct de vedere epidemilogic”, a explicat Valeriu Gheorghiţă, duminică, la Digi 24.

“Trebuie să înţelegem că virusul este în continuare circulant şi dacă nu consolidăm acest răspuns favorabil prin vaccinare, riscăm într-adevăr o recrudescenţă a cazurilor şi un val patru care s-ar putea să fie destul de important. Şi vedem ce s-a întâmplat cu valul trei, am ajuns la capacitatea maximă în secţiile de terapie intensivă, este păcat pentru că în momentul de faţă COVID-19 este o boală prevenibilă prin vaccinare. În momentul în care ai cel puţin un vaccin, avem patru, este păcat să nu beneficiem de vaccinare tocmai pentru a evita alte decese, alte drame, restricţii”, a explicat coordonatorul campaniei de vaccinare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *