Cetățenii care și-au pierdut sau cărora le-a expirat buletinul pot obține acte noi pentru alegerile de duminică. Procedura și programul de lucru
Direcțiile de evidența populației vor avea program special cu ocazia alegerilor de duminică, iar românii cărora le-au expirat actele de identitate le vor putea schimba chiar și în ziua alegerilor.
Astfel, programul de lucru adaptat pentru eliberarea actelor de identitate ca urmare a expirării, pierderii, furtului sau deteriorării celor deținute anterior, în conformitate cu prevederile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 97/2005, republicată, cu modificările și completările ulterioare, este:
· 08.00-16.00 – în ziua de 08.06.2024 (sâmbătă)
· 07.00-22.00 – în ziua de 09.06.2024 (duminică)
Cartea de identitate se eliberează pe baza cererii scrise a acestuia şi a documentelor cu care, potrivit legii, se face dovada numelui, stării civile, cetăţeniei române şi a domiciliului.
Contravaloarea producerii şi eliberării cărţii de identitate este de 7 lei .