Toate Știrile

Fabrica TehnoWorld Fălticeni, care produce țeavă din politilenă, a fost scoasă la vânzare pentru suma de 100 de milioane de euro

Compania TehnoWorld din Suceava, care produce ţeavă din polietilenă, a fost scoasă la vânzare, de acest proces ocupându-se firma de consultanţă EY, potrivit surselor citate de Ziarul Financiar.

Deşi este o fabrică mai puţin cunoscută la nivel naţional, TehnoWorld a realizat venituri semnificative în 2022, care au ajuns la 411 milioane de lei, cu un profit de 41,4 milioane de lei.

Compania numără peste 200 de angajaţi.

Interesul pentru achiziţia acestui business este destul de ridicat, printre potenţialii cumpărători regăsindu-se şi irlandezii de la CRH, care deţin în România producătorul de ciment Romcim. Nici reprezentanţii CRH, nici cei ai TehnoWorld nu au răspuns întrebării ZF pentru a confirma discuţiile privind această tranzacţie.

Irlandezii de la CRH au devenit mai activi în achiziţii în ultimii doi ani, cea mai recentă mutare a lor având loc în 2023. Este vorba despre achiziţia companiei Bauelemente, producătoare de prefabricate structurale, de la omul de afaceri Michael Dietrich.

APM Suceava a aprobat prospecțiuni seismice 3D pentru căutarea gazelor și petrolului în comunele Mălini, Cornu Luncii, Baia și alte 6 comune

Prospecțiuni S.A. pentru beneficiarul S.N.G.N. Romgaz S.A. anunță publicul interesat asupra luării deciziei etapei de încadrare de către Agenția pentru Protecția Mediului Suceava în cadrul procedurii de evaluare a impactului asupra mediului, fără evaluarea impactului asupra mediului și fără evaluare adecvată pentru proiectul: „Lucrări de achiziție date geofizice tridimensionale 3D Moldova Nord”, propus a fi amplasat pe teritoriul jud. Suceava, UAT Baia, Bogdănești, Cornu Luncii, Fălticeni, Fântâna Mare, Horodniceni, Mălini, Rădășeni, Râșca și Vadu Moldovei.

Proiectul deciziei de încadrare și motivele care o fundamentează pot fi consultate la sediul Agenției pentru Protecția Mediului Suceava, str. Bistriței, nr.1A și la sediul Prospecțiuni S.A. din loc. București, str. Coralilor nr. 20 C, în zilele de luni-vineri între orele 9-14, precum și la următoarea adresa de internet: http://apmsv.anpm.ro.

Mașină cu peste 7.000 de pachete cu țigări de contrabandă, abandonată după o urmărire

Un autoturism marca VW Passat a fost abandonat de cel care îl conducea și care a dorit astfel să scape de polițiștii de frontieră care l-au urmărit aproape un kilometru. S-a întâmplat vineri, în jurul orei 18.00, la Straja.

Un echipaj al Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Suceava a observat autoturismul cu pricina și a efectuat semnalele regulamentare pentru oprirea la control. Șoferul nu doar că nu a oprit, dar a apăsat și mai tare pedala de accelerația, iar polițiștii de frontieră au plecat în urmărire. După aproximativ 800 de metri au descoperit mașina abandonată în lunca râului Suceava.

În autoturism au fost observate mai multe baxuri care conțineau țigări, iar în urma inventarierii s-a constatat că este vorba de 7.300 de pachete de ţigări, provenite din magazine de tip duty-free, în valoare de 85.410 de lei. Mașina, în valoare de 15.000 de lei, pe care erau aplicate plăcuțe de înmatriculare false, a fost indisponibilizată, iar țigările confiscate.

A fost deschis un dosar penal pentru comiterea infracțiunii de contrabandă, iar acum rămâne de văzut dacă persoana care se afla la volanul autoturismului abandonat va putea fi depistată.

Tânăr de 22 de ani, din Straja, mort după ce un vehicul greu a intrat, pe contrasens, în autoturismul său

Un tânăr în vârstă de 22 de ani, din Straja, a murit în accidentul rutier care a avut loc duminică după-amiază pe E 85, în afara localității Cordun, lângă Roman. În condiții de ninsoare, tânărul în vârstă de 22 de ani, la volanul unui autoturism, a fost ucis de un vehicul greu scăpat de sub control, care a intrat pe sens opus. În mașina tânărului care a decedat se mai afla ca pasager o fată de 19 ani, din Putna, care a fost rănită în urma a accidentului.    

”Din verificările efectuate de polițiști s-a stabilit faptul că, în timp ce un bărbat în vârstă de 51 de ani, din județul Bihor, conducea un ansamblu de vehicule format din autoutilitară și semiremorcă, pe sectorul de drum DN2-E85, în afara localității Cordun, din direcția Suceava spre Roman, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, pătrunzând pe sensul opus și intrând în coliziune cu două autoturisme și un alt ansamblu de vehicule”, a transmis Poliția din Neamț.

Impactul cel mai puternic a fost cu autoturismului care era condus de Ilie Ursulean, din Straja.

Rănit în accident a fost și șoferul care a pătruns pe contrasens.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.

Un autocar Tarsin a lovit în plin un bărbat pe o trecere de pietoni din centrul orașului Gura Humorului

Accident grav, vineri după-amiază, în orașul Gura Humorului din județul Suceava. Un bărbat care traversa bulevardul Bucovina pe trecerea de pietoni din apropierea sensului giratoriu a fost lovit în plin de un autocar al companiei Tarsin.

Bărbatul a suferit leziuni grave și a fost transportat la spital pentru îngrjiri medicale.

Polițiștii au deschis un dosar penal și fac cercetări pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier.

Un tânăr a rămas fără 4000 de lei după ce i-a fost furat portofelul într-un centru comercial din Suceava

În cursul zilei de vineri, 5 ianuarie 2024, la ora 21:40, Poliția Municipiului Suceava a fost sesizată direct de către un bărbat cu privire la faptul că, la aceeași dată, în intervalul orar 19:40-20:55, în timp ce se afla în cadrul unui centrului comercial, persoane necunoscute i-au sustras portofelul personal.

Polițiștii atrag atenția asupra faptului că infractorii sunt într-o continuă dinamică și încearcă în permanență să profite de toate momentele de slăbiciune și vulnerabilitate ale victimelor pentru a realiza câștiguri financiare facile.
În ultima perioadă s-au înregistrat tot mai multe sesizări privind furturi din genți și buzunare, iar polițiștii recomandă o atenție sporită pentru a nu deveni victime ale unor astfel de infracțiuni.

A fost constituită o echipă operativă din cadrul Biroului de Investigații Criminale – Poliția Municipiului Suceava care a stabilit faptul că în jurul orei 19:40 bărbatul s-a deplasat în centrul comercial Suceava Shopping City, împreună cu pietena sa, în vederea efectuării a diverse cumpărături, sens în care timp de aproximativ o ora au intrat în mai multe magazine din cadrul complexului.

A fost constituită o echipă operativă din cadrul Biroului de Investigații Criminale – Poliția Municipiului Suceava care a stabilit faptul că în jurul orei 19:40 bărbatul s-a deplasat în centrul comercial Suceava Shopping City, împreună cu pietena sa, în vederea efectuării a diverse cumpărături, sens în care timp de aproximativ o ora au intrat în mai multe magazine din cadrul complexului.

În continuare, în jurul orei 20:55, bărbatul și prietena sa au părăsit complexul comercial, s-au deplast către stația TPL de unde s-au urcat într-un mijloc de transport în comun. În momentul în care au ajuns în stația TPL Orizont din Burdujeni, bărbatul a constatat faptul că nu mai este în posesia portofelului său.

Bărbatul și prietena sa s-au întors în cadrul complexului, au refăcut traseul parcurs anterior și au identificat portofelul în spatele stației TPL cu direcția de mers spre centrul municipiului Suceava, însă din acesta lipsea suma de aproximativ 4.000 lei.

A fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiuniii de furt calificat.

Bărbat rănit după ce a căzut pe scările rulante în Iulius Mall Suceava

La data de 5 ianuarie 2024, la ora 11:13, lucrătorii Secției de Poliție Burdujeni au fost sesizați prin 112 despre faptul că o persoană a căzut de pe scările rulante în Iulius Mall Suceava.

Din primele cercetări s-a constatat că în jurul orei 11.00, Gheorghe B. s-a deplasat la Iulius Mall Suceava, iar la un moment dat, a coborât cu scările rulante din interiorul centrului comerciale, s-a dezechilibrat și a căzut pe acestea.

A fost transportat la UPU Suceava din cadrul Spitalului Județean Suceava pentru investigații fiind diagnosticat preliminar cu ,,traumatism cranio-cerebral prin cădere” fără a stabili dacă acesta rămâne internat.

A fost întocmit dosar penal față de săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Bărbat găsit decedat în casa care i-a fost cuprinsă de flăcări

Un bărbat în vârstă de 73 de ani a murit în noaptea de miercuri spre joi după ce locuința i-a fost cuprinsă de un puternic incendiu. Alarma s-a dat în jurul orei 2.00, iar la Sasca Mică au fost trimise trei autospeciale ale pompierilor militari de la Fălticeni, precum și de la Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Cornu Luncii.

După ce au stins flăcările, pompierii au intrat în casă unde au descoperit corpul carbonizat al proprietarului. Pompierii spun că incendiul a pornit de la jarul căzut din sobă. Casa de locuit, construită din lemn, a ars aproape în totalitate, existând riscul de propagare al flăcărilor și către un adăpost de animale, care în final a fost salvat de pompieri.

În acest context, reprezentanții ISU Suceava au venit cu o serie de recomandări în ceea ce privește proprietarii de sobe sau centrale termice cu şi fără acumulare de căldură:

– pardoseala combustibilă din faţa uşilor sobelor va fi protejată cu o tablă de dimensiunile 50×70 centimetri, asigurând astfel protecţia faţă de căderea accidentală a jarului sau a lemnelor aprinse;

– sobele vor fi obligatoriu verificate, curăţate şi reparate de persoane specializate şi autorizate;

– focul din sobe va fi supravegheat în permanenţă;

– nu lăsaţi copiii să alimenteze soba;

– evitaţi supraîncălzirea sobelor;

– nu se va încărca soba cu lemne pe parcursul nopţii.

Accidentele se țin lanț pe artera principală a Sucevei

Ziua și accidentul. Așa am putea cataloga ultimele zile cu privire la mașinile care au ieșit în decor pe artera principală a municipiului Suceava, zona de coborâre dinspre centrul Sucevei spre Grupul Școlar.

De la o tânără rănită grav în dimineața primei zile de Crăciun, la o mașină care a doborât un stâlp și alte evenimente rutiere soldate doar cu pagube materiale, se pot pune deja întrebări serioase dacă nu cumva este o problemă cu gradul de rugozitate (aderență) al asfaltului.

Chiar dacă în acea zonă aveau loc accidente, era vorba de unul-două accidente pe an, nu de accidente la interval de câteva zile.

Principala cauză a accidentelor este în mod sigur neatenția și viteza neadaptată a șoferilor dar ar trebui luată în calcul la modul serios și întrebarea dacă nu cumva mai este o problemă care contribuie la aceste evenimente rutiere nedorite, care se pot termina și tragic.

Artera principală a Sucevei a fost asfaltată dintr-un capăt în altul în 2023 iar unii șoferi reclamă că în anumite zone au simțit cum mașina ”fuge” în mod periculos.

 

Pelerinaj de două zile în județul Suceava cu moaștele Sf. Ioan cel Nou

Moaștele Sfântului Ioan cel Nou vor fi purtate în pelerinaj în cele cinci protopopiate din Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor, în zilele de 23 şi 24 octombrie.

Moaștele Sfântului Ioan cel Nou vor ajunge la parohiile și mănăstirile eparhiei „în semn de mulțumire pentru ajutorul și mijlocirea rugăciunilor mucenicului înaintea lui Dumnezeu, precum și pentru mângâierea și întărirea credincioșilor”, potrivit organizatorilor.

Procesiunea, la care va lua parte o delegație a Arhiepiscopiei, va începe în dimineaţa zilei de 23 octombrie, când racla cu cinstitele moaște și icoana Sfântului Ioan vor pleca de la Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava” și vor străbate localitățile județului, oprind pentru un scurt moment de rugăciune la: 

  • Mănăstirea „Sfântul Ilie” (Șcheia), 
  • Mihoveni, 
  • Costâna, 
  • Mănăstirea Părhăuți, 
  • Cajvana, 
  • Botoșana, 
  • Comănești, 
  • Humoreni, 
  • Cacica, 
  • Mănăstirea „Buna Vestire”, 
  • Mănăstirea Solca, 
  • Arbore, 
  • Milișăuți, 
  • Așezământul de copii „Sfântul Ierarh Leontie” Rădăuți, 
  • Spitalul Municipal Rădăuți, 
  • Mănăstirea Bogdana, 
  • Vicovu de Jos, 
  • Vicovu de Sus, 
  • Laura, 
  • Straja, 
  • Sadău, 
  • Ulma, 
  • Mănăstirea Putna, 
  • Mănăstirea Sihăstria Putnei, 
  • Voitinel, 
  • Horodnic de Sus, 
  • Mănăstirea Marginea, 
  • Mănăstirea Sucevița, 
  • Mănăstirea Moldovița, 
  • Moldovița, 
  • Vama, 
  • Liceul Militar „Ștefan cel Mare” Câmpulung Moldovenesc.

În noaptea de luni spre marți, racla cu moaștele Sfântului Ioan va fi aşezată la Catedrala „Adormirea Maicii Domnului” din Municipiul Câmpulung Moldovenesc, unde va fi oficiată Slujba Privegherii și Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie de noapte în cinstea celui ce este palladium al Moldovei de peste șase veacuri.

În ziua de 24 octombrie, sfântul va fi dus pe traseul: 

  • Vatra Dornei, 
  • Mănăstirea Gheorghițeni, 
  • Broșteni, 
  • Stulpicani, 
  • Doroteia, 
  • Frasin, 
  • Mănăstirea Voroneț, 
  • Catedrala din Gura Humorului, 
  • Mănăstirea Humor, 
  • Biserica „Sfinții Arhangheli” Gura Humorului, 
  • Berchișești, 
  • Cornu Luncii, 
  • Mălini, 
  • Slatina, 
  • Mănăstirea Slatina, 
  • Baia, 
  • Fântâna Mare, 
  • Mănăstirea Slătioara, 
  • Mănăstirea Sihăstria Râșcăi, 
  • Mănăstirea Râșca, 
  • Boroaia, 
  • Mănăstirea Cămârzani, 
  • Forăști, 
  • Valea Bourei, 
  • Dolheștii Mari, 
  • Preutești, 
  • Catedrala Fălticeni, 
  • Mănăstirea Buciumeni, 
  • Rădășeni, 
  • Mihăiești, 
  • Horodniceni, 
  • Moara, 
  • Spitalul „Sfântul Ioan cel Nou”.

Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților organizează această procesiune cu moaștele sfântului ei ocrotitor pentru al patrulea an consecutiv.

Exit mobile version