Armata israeliană transmite că a intrat în Fâşia Gaza, dar revine apoi asupra anunțului
După ce a anunţat prezenţa soldaţilor săi în Fâşia Gaza, armata israeliană a dat înapoi vineri, invocând o ‘problemă de comunicare internă’, într-un moment în care bilanţul loviturilor sale în acest teritoriu palestinian în cursul săptămânii a depăşit pragul de 100 de morţi, comentează France Presse.
“Aviaţia israeliană şi trupele terestre efectuează un atac în Gaza”, a scris iniţial armata într-un scurt mesaj.
Întrebat de AFP, purtătorul de cuvânt al armatei, Jonathan Conricus, a confirmat că soldaţii au pătruns în Fâşia Gaza controlată de islamiştii din Hamas, fără a specifica numărul, nici durata şi nici întinderea operaţiunii.
Apoi, două ore mai târziu, purtătorul de cuvânt al armatei israeliene a emis o “clarificare” pentru a spune “în prezent nu există trupe în Fâşia Gaza”.
Întrebat din nou, purtătorul de cuvânt al armatei a explicat acest imbroglio aparent printr-o “problemă de comunicare internă” şi că trupele bombardează Gaza, dar din afara teritoriului.
La scurt timp după miezul nopţii, grupuri armate palestiniene din Fâşia Gaza au lansat un nou baraj de rachete spre sudul Israelului, limitrof enclavei palestiniene.
Vezi și: SUA autorizează vaccinul Pfizer/BioNTech pentru adolescenţii cu vârste peste 12 ani