SănătateUltimele știri

Cazuri de gripă aviară depistate în zona Fălticeni. DSVSA Suceava a instituit zonă de restricție sanitară veterinară în zona municipiului

Directorul executiv adjunct al DSVSA Suceava, Dănuț Corneanu, a anunțat, miercuri, că în cursul zilei de marți Laboratorul Sanitar Veterinar și pentru Siguranța Alimentelor  Suceava a identificat genomul virusului influenței (gripei) aviare la 15 cadavre de lebădă de iarnă și un cadavru de rață sălbatică, în Fondul de Vânătoare  63, zona infectată fiind în zona iazului Acumularea Fălticeni 2-„La insulă”.

El a arătat că în acest caz s-a dispus și pus în aplicare planul de măsuri de protecție referitoare la influența aviară înalt patogenă H5N1, corespunzător cazului de influență aviară din fondul de vânătoare nr. 63 Fălticeni.

S-a instituit zona de restricție sanitară veterinară/ zona infectată, cu o rază minimă de 10 km. care cuprinde  și celelalte iazuri/acumulări de apă  din zona municipiului  Fălticeni.

Directorul executiv adjunct al DSVSA Suceava a menționat că este interzisă circulația păsărilor domestice sau a altor păsări captive din exploatațiile nonprofesionale în care sunt ținute și a fost interzisă organizarea de târguri, piețe, expoziții și orice activități de colectare și dispersare a păsărilor domestice sau a altor păsări captive.

De asemenea, este interzisă vânarea păsărilor sălbatice sau capturarea lor din sălbăticie, doar dacă nu a fost autorizată de autoritatea veterinară pentru scopuri specifice.

Mai mult, se restricționează hrănirea păsărilor sălbatice, această activitate intrând în sarcina gestionarilor fondurilor cinegetice din zona infectată, respectiv a reprezentanților Agenției Naționale pentru Arii Naturale Protejate –  Suceava, cu respectarea strictă a condițiilor de biosecuritate.

Dr. Corneanu a mai declarat că reprezentanții primăriilor din zona de restricție sanitară veterinară, zona infectată, vor desfășura  campanii de informare a locuitorilor/proprietarilor de păsări din localitățile înscrise în zona infectată  asupra  cazurilor de boală.

Se vor  desfășura activități de monitorizare și sesizare către Poliția Locală, IPJ Suceava și Inspectoratul de Jandarmi Județean Suceava a situațiilor în care se constată nerespectarea  măsurilor dispuse, și vor efectua  activități de patrulare în zona infectată, în zona iazului Acumularea Fălticeni 2 și celelalte iazuri de pe râul Somuz aflate în zona de restricție de 10 km.

Gestionarii fondurilor cinegetice din zona infectată – FV 63 Fălticeni și FV 62 Rotopănești – gestionar AJVPS Suceava, dar  și reprezentanții Agenției Naționale pentru Arii Naturale Protejate –  Serviciul Teritorial Suceava, vor desfășura  activități de monitorizare și patrulare în zona infectată, de informare și instruire a vânătorilor și personalului propriu, prin dispunere de măsuri organizatorice și dotarea personalului cu echipament de protecție.

Totodată, DSVSA Suceava a arătat că populația județului Suceava va fi informată privind obligativitatea de a nu avea contact cu păsările sălbatice, cu cadavrele de păsări sălbatice și cu păsările ce prezintă semne de boală, de a nu introduce în exploatații/proprietăți păsări sălbatice cu semne de boală, epuizate, accidentate.

Influenţa aviară, cunoscută şi sub denumirea de gripă aviară sau pestă aviară, este o boală virală contagioasă pentru păsările domestice şi sălbatice.

Virusurile influenţei aviare înalt patogene (HPAI), provoacă o boală extrem de gravă caracterizată printr-o infecţie generalizată a păsărilor de curte și sălbatice contaminate şi o mortalitate foarte ridicată (putând merge până la 100%) în cadrul efectivului.

Perioada de incubaţie variază în funcţie de tulpină virusului şi de gazdă.

În general, se citează o perioada de incubație de cinci – şase zile; cu toate acestea, limita pentru păsări variază de la câteva ore până la aproximativ şapte zile.

La lebede semnele clinice sunt reprezentate de congestia mucoasei oculare și jetaj seros (secreții seroase la nivelul orificiilor nazale). În cazurile cu evoluţie mai îndelungată poate apărea o descuamare a tegumentului ciocului. Atât la lebede cât și la gâște sunt evidente abaterea, semnele nervoase, respectiv torticollis (răsucirea gâtului), tremurături ale capului și gâtului, abatere, horiplumatie(pene zburlite).

„Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor  precizează: Toți cetățenii  să fie informați și să conștientizeze aspectele  privind  gravitatea bolii, rata ridicată a mortalității de până la 100% , precum și obligația de a anunța medicului veterinar din localitate/comună orice comportament  anormal al păsărilor deținute în gospodărie, precum și orice caz de mortalitate  intervenit la acestea”, se mai arată în comunicat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *