Având în vedere situația operativă complexă existentă pe raza comunei Șcheia, Poliția Municipiului Suceava a organizat în data de 10 martie 2023 o razie cu efective mărite pentru a se asigura un climat optim de siguranță publică pentru cetățeni, protejarea patrimoniului acestora, prevenirea și combaterea abandonului și absenteismului școlar, prevenirea delicvenței juvenile și victimizării minorilor, precum și pentru siguranța traficului rutier. Totodată, s-a avut în vedere creșterea vizibilității elementului polițienesc în stradă pentru prevenirea și combaterea infracționalității și implicit pentru a genera un efect preventiv general.
În acțiune au fost angrenați 43 de polițiști din cadrul Poliției Municipiului Suceava și structurile subordonate sprijiniți de lucrători din cadrul IPJ Suceava: Serviciul de Ordine Publică, Serviciul Cabinet – Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității, Biroul Siguranță Școlară, Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, precum și de o grupă de jandarmi din cadrul IJJ Suceava. Totodată au participat 2 lucrători din cadrul Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului Suceava și 2 specialiști din cadrul Gărzii de Mediu Suceava.
Dispozitivul de acțiune a fost concentrat pe raza satului Șcheia, în zona cătunului locuit de familii cu posiblități financiare reduse și risc victimal crescut, cât și pe principalele artere de circulație din localitate, din zona școlilor și a unităților de alimentație publică.
În cadrul acțiunii au fost legitimate și verificate 455 de persoane și au fost controlate 328 de autovehicule, fiind testați cu aparatele etilotest și drugtest 125 de șoferi.
Polițiștii au efectuat verificări pe linia sistemelor de pază și pe linia respectării prevederilor Legii 333/2003 la opt obiective și unități economice.
În cadrul acțiunii, pentru neregulile și abaterile constatate au fost aplicate 51 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 23.250 lei.
De asemenea, în cadrul acțiunilor pe linie de creștere a gradului de siguranță rutieră în zona școlilor și unităților de alimentație publică au fost reținute cinci permise de conducere și au fost retrase șapte certificate de înmatriculare pentru lipsă ITP, RCA sau defecțiuni tehnice.
Tot în cadrul acțiunii au fost constatate și trei infracțiuni.
O componentă principală a acțiunii a fost intervenția preventivă și proactivă pentru responsabilizarea tinerilor cu privire la actul educațional și importanța acestuia în evoluția ulterioară și în prevenirea infracțională și victimală.
Au fost efectuate nouă activități educativ-preventive la Școala Gimnazială „Dimitrie Păcurariu” Șcheia și Școala Gimnazială „Nicolae Popinceanu” Mihoveni, la care au participat 179 elevi.
O parte distinctă în spectrul delincvenţei juvenile şi a violenţei în mediul şcolar o constituie abandonul şcolar şi absenteismul şcolar, prime etape în dezvoltarea unui comportament delictual. Fenomenul trebuie tratat şi abordat în mod aparte datorită specificului indus de mediul de desfăşurare, impactul social şi emoţional şi repercursiunile în dezvoltarea psihică şi mentală a minorului.
Astfel, împreună cu reprezentanții Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului Suceava au fost efectuate verificări la 24 familii, ocazie cu care au fost vizați 36 minori care au fiecare peste 100 absențe nemotivate de la orele de curs, urmărindu-se prevenirea și combaterea abandonului școlar, prevenirea delicvenței juvenile și victimizării minorilor, ocazie cu care au fost luate în monitorizare două familii de către reprezentanții Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului Suceava.
Au fost distribuite 30 pliante și 30 ghiduri de prevenire, totodată părinților le-au fost prelucrate prevederile art. 380 Cod penal „împiedicarea accesului la învățământul general obligatoriu” și li s-a atras atenția cu privire la faptul că părintele sau persoana căreia i-a fost încredințat, potrivit legii, un minor și care, în mod nejustificat, îl retrage sau îl împiedică prin orice mijloace să urmeze cursurile învățământului general obligatoriu se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.
Tot în cadrul acțiunii, polițiștii, împreună cu reprezentanții Gărzii de Mediu Suceava au verificat o persoană fizică care desfășura activități de dezmembrare autovehicule în spațiul public fără respectarea prevederilor legale în vigoare, persoana în cauză urmând să fie sancționată de către reprezentanții Gărzii de Mediu Suceava conform prevederilor Legii nr. 212 din 21 iulie 2015 privind modalitatea de gestionare a vehiculelor şi a vehiculelor scoase din uz, fapta fiind prevăzută de art. 13 alin.1 și sancționată de art. 21 lit.g cu amendă de la 1000 lei la 2000 lei și măsura complementară de suspendare a activității.
Astfel de acţiuni vor continua şi în perioada următoare, scopul fiind acela de reducere a gradului de abandon şi absenteism şcolar, în subsidiar urmărindu-se reducerea riscului infracţional şi victimal al tinerilor și creșterea gradului de siguranță publică în comunitate.