Prinși cu 3 kilograme de droguri, au continuat să facă trafic până ce au fost arestați
Principalii inculpați din dosarul privind tinerii care făceau un intens trafic de droguri pe zona Rădăuți, arestați acum câteva zile în urma acțiunii în forță a structurilor antidrog, fuseseră prinși în trafic de polițiști cu cantități mari de substanțe interzise asupra lor, însă asta nu i-a făcut să se oprească. Aceasta este o dovadă mai mult decât clară a inconștienței acestora, dar și a faptului că nu se puteau opri din activitatea care le aducea zeci de mii de euro lunar, chiar de realizau că polițiștii știu ce fac și sunt pe urmele lor.
De altfel, au constatat polițiștii de la structurile antidrog, foarte rar se întâmplă ca un dealer să se oprească din activitate atunci când are deja certitudinea că oamenii legii sunt pe urmele sale. Cu alte cuvinte, pușcăria devine singura variantă pentru oprirea acestora.
Au fugit de poliție pe străzile din Cluj și au aruncat din mașină ghiozdanul în care erau 3 kilograme de prafuri și granule
În luna decembrie a anului trecut, Paul-Alexandru Colibaba, zis ”Paul”, în vârstă de 20 de ani, cel considerat capul grupării, pentru că el aducea droguri la Rădăuți și le distribuia mai departe altor dealeri, s-a deplasat la Cluj, de unde aducea substanțe interzise, alături de el fiind Beniamin Emanuel Bodnar, de 19 ani. Acesta din urmă este posesor de permis de conducere și îl însoțea pe primul în timpul acestor drumuri, fiind șoferul mașinii.
Pe 15 decembrie 2022, un echipaj de la Poliția municipiului Cluj a efectuat semnal de oprire unui BMW 530 D cu numerede Irlanda, dar cel de la volan nu a oprit. Puși în dificultate de mașina mult mai puternică, polițiștii au pierdut inițial urma BMW-ului, dar au intuit spre ce stradă secundară s-a îndreptat. Pe direcția spre aeroportul din Cluj, polițiștii au ajuns la BMW-ul care era oprit, cu doi tineri dați jos din mașină, dar care nu au apucat să fugă.
Au fost identificați Bodnar, tânărul în vârstă de 19 ani de la volan, și pasagerul Paul-Alexandru Colibaba.
Cei doi le-au spus polițiștilor că nu au oprit la semnal pentru că s-au speriat și au fost aparent foarte cooperanți. Inițial, în urma percheziției corporale și a percheziționării mașinii, cei doi tineri au fost ”curați”. La câțiva metri de autoturism, în zona unor paleți cu materiale de construcții, polițiștii au găsit (face parte din secretul anchetei dacă echipajul avea date despre ce fac cei doi, dar probabil că existau date) un rucsac greu în care printre altele se aflau două pungi în care se aflau prafuri și granule.
În cele din urmă, cei doi au recunoscut că au cumpărat drogurile de la ”persoane necunoscute” din Cluj-Napoca. În cele două pungi se afla cantitatea totală de 3 kilograme substanțe interzise.
Aflați în situația de a fi fost prinși și cu drogurile confiscate, cei doi, mai ales Colibaba, au continuat intens transporturile și traficul, rezultă din ancheta DIICOT.
Structurile antidrog au fost nevoite să îi mai lase liberi pe cei doi pentru a completa probatoriul și a-i depista pe cât mai mulți dintre cei implicați.
Dealerii au rămas implicați în afacerea ilegală și în lunile februarie și martie 2023, practic până la perchezițiile care au avut loc acum mai puțin de o săptămână.