Doliu național în Marea Britanie după funeraliile prințului Philip

Prințul Phillip al Marii Britanii, consortul reginei Elisabeta a II-a, a fost condus pe ultimul drum. Ceremonia religioasă a durat o oră într-un cadrul restrâns din cauza restricțiilor antiepidemice, participând doar 30 de membri ai Familiei Regale.

Urmează 8 zile de doliu național.

Ceremonia a respectat ultimele dorințe ale ducelui de Edinburg.

La ora locală 15.00, întreaga Marea Britanie a păstrat un minut de reculegere în momentul în care familia acestuia s-a reunit pentru a-şi prezenta omagiile.

Această ultimă călătorie a ducelui de Edinburgh a durat 8 minute. Sicriul a fost transportat de un Land Rover la proiectarea căruia prințul a ajutat și a fost urmat de cei mai apropiați membri ai Familiei Regale.

Prințul Charles, vizibil îndurerat de moartea tatălui său, a mers în spatele mașinii pe jos.

În linia a treia a cortegiului funerar, în spatele copiilor Reginei, s-au aflat cei doi nepoţi William şi Harry. Între cei doi fraţi, ale căror relaţii sunt în prezent tensionate, s-a aflat vărul lor Peter Philips, fiul prinţesei Anne.

Regina a mers în urma cortegiului într-un Bentley.

În curtea interioară a castelului Windsor, se aflau detaşamentele reprezentative din armată și gărzile castelului.

Cu onoruri militare, sicriul ducelui de Edinburgh, acoperit cu drapelul şi blazonul Alteţei Sale Regale, a fost mutat apoi în catedrala St George.

Pe sicriu se afla și coroana de flori din trandafiri albi și crini, florile preferate ale ducelui.

BBC remarcă: “Toți cei care iau parte la ceremonie au capetele plecate ca semn de respect, afecțiune si admiratie, față de Duce”.

Sicriul a fost depus în Cavoul Regal amenajat în interiorul Capelei St. George.

Prințul Phillip a murit pe 9 aprilie la vârsta de 99 de ani. Timp de 73 de ani, acesta a fost căsătorit cu Regina Elisabeta a II-a. Ducele de Edinburg a luptat pentru Marina britanică în al Doilea Război Mondial și a primit titlul de Lord Mare Amiral al Marinei Regale.

Vezi și: Coronavirus în România: Alte 135 de decese și aproape 3.500 de noi cazuri

A murit Prinţul Philip! Soţul reginei Elisabeta a II-a avea 99 de ani

Anunțul decesului prințului consort, care avea titlul de duce de Edinburgh, a fost făcut de casa regală britanică.

„Cu durere profundă, Majestatea Sa Regina a anunțat moartea iubitului ei soț, Alteța Sa Regală, Prințul Philip, Duce de Edinburgh. Alteța Sa Regală a murit în pace în această dimineață la Castelul Windsor”, potrivit declarației Palatului Buckingham.

Prințul Philip a avut mai multe probleme de sănătate și a fost internat recent în spital.

Philip, duce de Edinburgh, conte de Merioneth şi baron de Greenwich, cunoscut şi sub numele Philip Mountbatten, s-a născut pe 10 iunie 1921 în Corfu, Grecia, şi a deţinut titlul de prinţ al Greciei şi Danemarcei.

Atunci când prinţul Philip avea vârsta de 18 ani, unchiul lui, regele Greciei, a fost obligat să abdice, iar tatăl lui a fost expulzat din ţară, după Războiul greco-turc. Alături de părinţii şi cele patru surori ale lui, Philip a fugit din Grecia la bordul unui vas al armatei britanice.

După ce a ajuns în Marea Britanie, a fost trimis în Scoţia pentru a învăţa mai întâi la şcoala Gordonstoun, în apropiere de Elgin, iar apoi, din 1939, a studiat la Royal Naval College din Dartmouth, Anglia. Din ianuarie 1940 până la sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial, a luptat pentru Marina britanică în mai multe bătălii navale care au avut loc în Marea Mediterană şi în Oceanul Pacific.

Pe 28 februarie 1947, Philip a devenit cetăţean britanic şi a renunţat la drepturile sale la tronurile Greciei şi Danemarcei, adoptând totodată numele de familie al mamei sale, Mountbatten. În acea perioadă a cunoscut-o pe actuala suverană, pe atunci prinţesa Elisabeta, potrivit Agerpres.

Exit mobile version