Turism

Turismul în Bucovina, o afacere care crește de la an la an. ”Nu am mai văzut aşa loc în România”

Frumuseţea Bucovinei a făcut ca această zonă să devină, în ultimii ani, una dintre cele mai importante atracţii de la noi. Odată cu afluxul de turişti au crescut şi afacerile din domeniu.

Potrivit Institutului Naţional de Statistică, Bucovina este pe locul al treilea la numărul de unităţi de cazare, după Braşov şi Constanța.

Cei care ajung în Bucuvina vor să uite măcar pentru câteva zile că stau la bloc, în oraşe aglomerate. Gazdele au înţeles repede asta.

Cristina, turistă din Bucureşti”E foarte plăcut! În Bucureşti nu prea ai fan pe care să îl aduni. Experiența e foarte autentică. E o legătură cu tradiţia pe care nu o mai regăseşti în altă parte.

Asta caută şi Alain, un francez care recunoaşte că în ţara sa multe dintre aceste obiceiuri s-au pierdut.

Alain, turist din Franţa: “Soţia postează fotografii toată ziua pe Facebook, care sunt apreciate de prietenii noştri şi poate că se rostogolesc ca un bulgăre de zăpadă şi vor vrea şi alţii să vină să vadă ţara voastră.”

În pasul Palma, din comună Suceviţa, am găsit oameni încântaţi de cea mai lungă tiroliana din ţară. Senzaţia este foarte puternică, spun cei care au încercat o coborâre de 1.100 de metri, cu o diferenţă de nivel de 110 metri.

Peste munte, în Țara Dornelor, abia dacă mai găseşti o cameră liberă până la toamnă. Construită din butuci de lemn masiv, aşa cum se făcea în urmă cu un secol, o pensiune este foarte căutată.

Simona, turistă din Cluj: “Suntem pentru prima dată în Bucovina. Am venit cu mama şi copilul meu. Nu am mai văzut aşa loc în România. O să povestesc despre aceste locuri şi o să revin împreună cu prietenii mei.”

O turistă din Republica Moldova a aflat de frumuseţea Bucovinei de la prieteni şi a vrut să vadă dacă au dreptate.

Alisa, turistă din Republica Moldova“E prima oară, am aflat de la nişte prieteni şi am hotărât să venim în weekend, să ne odihnim. E foarte frumos!”

Oficial, Ţinutul Bucovinei este în continuă dezvoltare.

Ciprian Nerguțu, Centrul Naţional de Informare şi Promovare Turistică Suceava: ”În ultimii ani, se constată o orientare a investitorilor în turism spre arhitectura tradiţională. Creşterea numărului de turişti de la un an la altul a determinat şi creşterea unităţilor de cazare din această regiune, clasându-ne pe locul trei, după Braşov şi Constanța.”

Din datele furnizate de INS reiese că, în anul 2016, judeţul Suceava avea 343 de unităţi de cazare, iar în 2017, numărul acestora a ajuns la 441. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *