O grădiniță cu program prelungit, printre primele proiecte pe care Nicolae Ilișescu le vrea implementate în comuna Mălini

Candidatul Partidului Național Liberal la funcția de primar al comunei Mălini, Nicolae Ilișescu, și-a prezentat prioritățile pentru dezvoltarea localității, iar printre primele investiții propuse de acesta se numără o grădiniță cu program prelungit.

Ilișescu a explicat că această unitate de învățământ va veni în sprijinul părinților care au copii mici și, din diferite motive, nu au cu cine îi lăsa în timpul în care aceștia sunt la serviciu.

De altfel, liberalul a căutat deja soluții în acest sens și a discutat cu ministrul Educației, Ligia Deca, care l-a asigurat de tot sprijinul său pentru construirea instituției pentru învățământul preșcolar.

De asemenea, de sprijin în realizarea proiectelor importante de dezvoltare a comunei Mălini l-a asigurat și președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur. Astfel că atât Nicolae Ilișescu, cât și echipa sa de consilieri locali, știu exact ce au de făcut, chiar dacă opoziția promovează lipsa lor de experiență.

„Am un plan de dezvoltare sustenabilă a comunei noastre, iar pentru realizarea acestuia am purtat discuții aplicate cu specialiști din mai multe domenii, dar și cu primari performanți din județul nostru. Să nu se mai îngrijoreze opoziția! Știu ce am de făcut, iar împreună cu echipa liberală vom face din frumoasa noastră comună una atractivă pentru turiști și prietenoasă pentru localnici”, a transmis candidatul PNL la funcția de primar al comunei Mălini, Nicolae Ilișescu.

Comandat de PNL FILIALA Suceava, cod AEP 21240015

Sursa: https://suceavalive.ro/

Urările și mesajul transmis de Nicolae Ilișescu, candidatul PNL de la Mălini cu ocazia Sărbătorilor Pascale

Dragi locuitori ai comunei Mălini,

În lumina Sărbătorilor Pascale, vă transmitem cele mai călduroase urări alături de întreaga echipă a candidatului la Primăria Mălini, Nicolae Ilișescu. Sărbătorile să aducă în casele și inimile voastre bucurie, pace și armonie. Sărbătorim împreună spiritul comunității și speranța într-un viitor mai prosper și mai luminos pentru fiecare dintre noi.

Cu toată stima și prietenia,

A transmis Nicolae Ilișescu și echipa sa.

Nicolae Ilișescu, candidatul PNL de la Mălini: „Mulțumesc pentru fiecare strângere de mână. Mă bazez pe voi!”

De Florii, peste 1500 de persoane au petrecut autentic la „Petrecerea Câmpenească de Florii” din Pasul Stânișoara organizată de autoritățile din Borca și Nicolaie Ilișescu, tânărul din Mălini, ce și-a propus să producă surpriza la alegerile din 9 iunie.

„Duminica Floriilor a avut o dublă semnificație anul acesta pentru comunitatea noastră și cred eu că nu vom uita prea curând această zi. Oameni mulți, vreme frumoasă și multe discuții constructive, așa aș putea descrie ziua aceasta. M-am întâlnit cu sute de oameni din Mălini, ne-am strâns mâna și ne-am privit în ochi. Am primit cu bucurie fiecare încurajare, am ascultat o parte din problemele cu care se confruntă și mi-am dat seama că schimbarea nu doar că este necesară, dar nu mai poate fi oprită”, a declarat tânărul candidat.

Acesta a spus că își propune ca acest eveniment să se transforme într-o tradiție pentru că oamenii au nevoie și de astfel de acțiuni.

„Fără să pară o promisiune, vreau să spun că dacă vom ajunge la Primărie, acest eveniment va fi o tradiție. Toți cei prezenți ne-au spus că nu știu de ce până acum nu s-a organizat o astfel de activitate, prin care să ne întâlnim, să socializăm, să ne bucurăm”, a mai subliniat Nicolaie Ilișescu, candidatul PNL de la Mălini.

Acesta le-a mulțumit autorităților din Neamț, precum și echipei sale care s-a implicat activ în organizare.

Au fost bucate de post pentru toate gusturile, spații amenajate pentru expunerea și servirea lor, loc special pentru fotografii, în fiecare detaliu, echipa lui Nicolaie Ilișescu punând mult suflet.

„Mulțumesc tuturor. Mă bazez pe voi”, a transmis candidatul PNL.

Alături de Nicolaie Ilișescu s-a aflat și președintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, care a spus că tânărul Ilișescu este viitorul primar al comunei Mălini și că are multe planuri administrative împreună cu acesta.

Sursa: https://suceavalive.ro/

Tânărul Antreprenor Nicolae Ilișescu Adresează O Nouă Viziune pentru Mălini

De curând, s-a anunțat candidatura tânărului Nicolae Ilișescu la Primăria comunei Mălini, din partea Partidului Național Liberal. Acest anunț a stârnit un interes deosebit în comunitate, motiv pentru care am decis să-l contactăm pe domnul Nicolae Ilișescu pentru mai multe detalii despre planurile sale pentru viitorul comunei.

“Da! Candidez pentru funcția de Primar al Comunei Mălini, nu singur, ci împreună cu o echipă de oameni valoroși, în majoritate tineri,” a declarat Nicolae Ilișescu. 

„Peste 150 de oameni m-au propus pe mine, Nicolae Ilișescu – Nepotu, cum mă știu toți. Mi-am asumat asta, deși acest lucru înseamnă să renunț la administrarea a ceea ce am construit până acum și să mă dedic administrării Comunei Mălini. Nu candidez împotriva nimănui, ci candidăm pentru Mălini.”

După 20 de ani, Măliniul se află în fața unei noi etape de dezvoltare, conform domnului Ilișescu.

„Venim cu o viziune complet nouă, atât în ceea ce privește dezvoltarea comunei, cât și relațiile dintre oameni, posibilitățile de dezvoltare și creștere a afacerilor pentru crearea de locuri de muncă, întoarcerea firmelor din Mălini în Mălini, învățământ de calitate, rețea de sănătate modernă etc.”, a explicat el.

„Ne axăm pe principii de transparență, responsabilitate și respect reciproc. Vrem să construim o comunitate unită și solidară, în care fiecare locuitor să se simtă valorizat și să contribuie la progresul comun. Astfel, împreună, putem depăși orice obstacole și să realizăm aspirațiile noastre pentru o viață în Mălini mai bună și mai prosperă. S-a terminat vremea răzbunărilor și neînțelegerilor dintre oameni. Dorim să arătăm că suntem la alt nivel!”, a mai adăugat candidatul la Primăria comunei Mălini.

Cel mai important mesaj al său este „ÎMPREUNĂ – pentru LIBERTATE ȘI DEZVOLTARE!”. 

Nicolae Ilișescu, în vârstă de 36 de ani, este antreprenor, căsătorit și are trei copii. Prin candidatura sa, el își propune să aducă o schimbare pozitivă și să contribuie la dezvoltarea comunității din Mălini.

Cine este  tânărul care va candida la Primăria Mălini din partea PNL

Situația politică din comuna Mălini suferă din ce în ce mai multe modificări.

Dacă în anul 2020 a existat un singur candidat, anul electoral 2024 vine cu elemente de noutate și urme de democrație, astfel că, la alegerile locale din acest an vor exista minim doi candidați.

Partidul Național Liberal propune pentru funcția de primar al comunei Mălini un tânăr antreprenor, căsătorit, tată a trei copii, în vârstă de 36 de ani.

Nicolaie Ilișescu este extrem de încrezător în oamenii localității și recunoaște că această candidatură a venit la cererea multora dintre ei.

„Știu că localitatea noastră este una la care se uită un județ întreg, dar de data aceasta, se va uita admirativ. Este impresionant felul în care oamenii din Mălini au reacționat când au auzit că am hotărât să ne implicăm și să nu mai stăm să privim de pe margini. E un singur lucru pe care eu vreau să-l știe oamenii: că NU Nicolaie Ilișescu candidează, ci ei toți! Noi mergem până la capăt, cu ei alături”, a spus tânărul din Mălini.

Cu o echipă hotărâtă, ce are în componența sa oameni din toate domeniile, dar și cu un spirit lipsit de frică, Nicolaie Ilișescu pregătește și lansarea oficială a candidaturii sale,  în luna martie.

„Lansarea este de fapt prima noastră întâlnire organizată cu toți oamenii din comuna Mălini care au idei, care au păreri, care au nemulțumiri, care au ceva de spus despre viitorul comunei noastre. În fiecare zi ne întâlnim, întâmplător cu ei, le știm părerile, chiar dacă unele sunt spuse răspicat și altele șoptit, dar de data aceasta ne vom vedea cu toții, vom spune cu voce tare că știm ce merităm și eu sunt convins că oamenii când vor pleca de la această întâlnire vor înțelege  că puterea lor înseamnă unitate, întotdeauna, și nicidecum dezbinare”, a mai spus candidatul PNL la funcția de primar al comunei Mălini.

Evenimentul de lansare a candidaturii va însemna și prezentarea proiectului administrativ pe care tânărul Ilișescu îl propune pentru comuna Mălini, ramificat pe fiecare domeniu de activitate și realizat alături de specialiștii din echipa sa. 

De altfel, una  dintre paginile de socializare a echipei ce își dorește o schimbare se numește „Mălinari de pretutindeni” și adună deja reacții de la oamenii din comună.

„Frica nu-i pentru cei care pleacă la drum cu Dumnezeu și fără scopuri ascunse”, a conchis candidatul PNL.

Sursa: https://suceavalive.ro/cine-este-tanarul-care-va-candida-la-primaria-malini-din-partea-pnl

Mașină cu peste 7.000 de pachete cu țigări de contrabandă, abandonată după o urmărire

Un autoturism marca VW Passat a fost abandonat de cel care îl conducea și care a dorit astfel să scape de polițiștii de frontieră care l-au urmărit aproape un kilometru. S-a întâmplat vineri, în jurul orei 18.00, la Straja.

Un echipaj al Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Suceava a observat autoturismul cu pricina și a efectuat semnalele regulamentare pentru oprirea la control. Șoferul nu doar că nu a oprit, dar a apăsat și mai tare pedala de accelerația, iar polițiștii de frontieră au plecat în urmărire. După aproximativ 800 de metri au descoperit mașina abandonată în lunca râului Suceava.

În autoturism au fost observate mai multe baxuri care conțineau țigări, iar în urma inventarierii s-a constatat că este vorba de 7.300 de pachete de ţigări, provenite din magazine de tip duty-free, în valoare de 85.410 de lei. Mașina, în valoare de 15.000 de lei, pe care erau aplicate plăcuțe de înmatriculare false, a fost indisponibilizată, iar țigările confiscate.

A fost deschis un dosar penal pentru comiterea infracțiunii de contrabandă, iar acum rămâne de văzut dacă persoana care se afla la volanul autoturismului abandonat va putea fi depistată.

Protestul judecătorilor de la Tribunalul Suceava împotriva modificărilor în legea pensiilor speciale și prioritățile în cazurile urgente programate pentru viitorul apropiat

Judecătorii Tribunalului Suceava, întruniţi miercuri în Adunarea Generală, au hotărât, cu majoritatea voturilor celor prezenţi, menţinerea formei de protest în modalitatea în care a fost adoptată prin Hotărârea Adunării Generale a Judecătorilor Tribunalului Suceava nr. 5 din 20 iunie 2023, respectiv suspendarea activităţii de judecată a cauzelor pe o durată nedeterminată, cu excepţia cauzelor cuprinse în anexă, se arată într-un comunicat de presă semnat de președintele Cătălin Brânză.

Pe de altă parte, judecătorii Curții de Apel Suceava au anunțat că au renunțat la protest începând de luni, 4 septembrie.

SECŢIA PENALĂ

Cauze care se vor judeca pe durata măsurilor de protest instituite prin hotărârea Adunării Generale

  • Cauze în care legea prevede în mod expres că se soluţionează de urgenţă;
  • Cauze de Cameră Preliminară – cauze cu măsuri preventive în cauză;
  • Cauze de Fond – cauze cu măsuri preventive în cauză;
  • Cauze cu măsuri de siguranţă – internare medicală, obligare la tratament medical;
  • Cauze în care termenul de prescripţie al răspunderii penale se împlineşte în cursul anului 2024;
  • Contestații Urgente Faza de Urmărire Penală;
  • Contestații Urgente Cameră Preliminară și Fond;
  • Contestații Cameră Preliminară – cauze cu măsuri preventive în cauză/cauze cu deţinuţi;
  • Contestații Fond – cauze cu arestați în cauză şi deținuți;
  • Contestaţii în cauze cu măsuri de siguranţă – internare medicală, obligare la tratament medical;

SECȚIA I CIVILĂ

obiectdenumiremateria
Fonduri civile 
3120AbţinereCivil
3125abţinerea întregii instanţecivil
3140acordare personalitate juridicăCivil
3235alte cereriCivil
3270asigurare doveziCivil
3390cerere necontencioasăCivil
3395Certificarea titlurilor executorii europeneCivil
3405Completare/lămurire dispozitiv (în funcţie de obiectele de vară)Civil
3575excepţie de neconstituţionalitateCivil
3580exequator (recunoasterea inscrisurilor si hotararilor straine)Civil
3740ordonanţă preşedinţialăCivil
3750suspendare provizorieCivil
3890recuzareCivil
3907reexaminare taxe de timbruCivil
4058suspendare executareCivil
3410Conflict de competenţăcivil
4010Sechestru asiguratorcivil
4020Sechestru judiciarcivil
4085Validare mandat consiliercivil
Litigii de muncă şi asigurări sociale
5760AbţinereLitigii de muncă
5790acţiune în constatarea nelegalităţii greveiLitigii de muncă
5810acţiune în suspendarea greveiLitigii de muncă
5845asigurare doveziLitigii de muncă
5856certificarea titlurilor executorii europeneLitigii de muncă
5890conflict de competenţăLitigii de muncă
5910contestaţie decizie de concediereLitigii de muncă
5940contestaţie decizie suspendare contract de muncăLitigii de muncă
5960contestaţie la executareLitigii de muncă
5990incompatibilitateLitigii de muncă
6030măsuri asigurătoriiLitigii de muncă
6064poprire asiguratorieLitigii de muncă
6080recuzareLitigii de muncă
6081reexaminare taxe de timbruLitigii de muncă
6083sechestru asiguratorLitigii de muncă
6087sechestru judiciarLitigii de muncă
6090suspendarea hotărârii judecătoreştiLitigii de muncă
6095suspendarea provizorie a executariiLitigii de muncă
6098suspendare executareLitigii de muncă
6128Certificarea titlurilor executorii europeneAsigurări sociale
6130Completare/lămurire dispozitiv (fct ob. Vară)Asigurări sociale
6285poprire asiguratorieAsigurări sociale
6313sechestru asiguratoriuAsigurări sociale
6316sechestru judiciarAsigurări sociale
6317suspendare provizorie a executariiAsigurări sociale
6960suspendare executareLitigii de muncă
6970suspendare executareAsigurări sociale
 Fonduri minori şi adopţii 
5443abţinerea întregii instanţeMinori şi familie
5450adopţieMinori şi familie
5454cerere necontencioasaMinori şi familie
5455Certificarea titlurilor executorii europeneMinori şi familie
5457Completare/lămurire dispozitivMinori şi familie
5480decădere din drepturi părinteştiMinori şi familie
5490deschidere procedură adopţieMinori şi familie
5504eliberare certificat privind ocrotirea minoruluiMinori şi familie
5507exequator(recunoasterea înscrisurilor si hotarârilor straine)Minori şi familie
5530încredinţare pentru adopţieMinori şi familie
5570ordonanţă preşedinţialăMinori şi familie
5600plasamentMinori şi familie
5605plasament minor în procesul de divorţMinori şi familie
5610plasament de urgenţăMinori şi familie
5617prelungire încredintare pentru adoptieMinori şi familie
5620răpire internaţională de copiiMinori şi familie
5640reintegrare în familieMinori şi familie
5660repunere în drepturile părinteştiMinori şi familie
5672revocare încredintare pentru adoptieMinori şi familie
5683suspendare executareMinori şi familie
5730supraveghere specializatăMinori şi familie
Apeluri şi Recursuri
3120abţinereCivil
3140acordare personalitate juridicăCivil
3230acţiune posesorieCivil
3235alte cereriCivil
3270asigurare doveziCivil
3430contestaţie la procesul verbal de distribuire a preţului (Art. 570 C.p.c.)Civil
3620investire cu formulă executorieCivil
3630încetare executare silităCivil
3640încuviinţare executare silităCivil
3740ordonanţă preşedinţialăCivil
3750suspendare provizorieCivil
3820poprire asigurătorieCivil
3890recuzareCivil
3907reexaminare taxe de timbruCivil
4010sechestru asigurătorCivil
4020sechestru judiciarCivil
4058suspendare executareCivil
4080validare poprireCivil
4090validarea ofertei reale de platăCivil
5478curatelăMinori şi familie
5590pensie întreţinereMinori şi familie
5750tutelăMinori şi familie
5567ordin protecţieCivil
5472autorizare căsătorie minoriMinori şi familie

SECȚIA A II-A CIVILĂ

obiectdenumiremateria
FALIMENT
6340alte cereriFaliment
6352certificarea titlurilor executorii europeneFaliment
6353cererea debitorului – L85/2006 art.27 alin.5Faliment
6354cerere necontencioasaFaliment
6357completare/lămurire dispozitivFaliment
6385excepţie de neconstituţionalitateFaliment
6390îndreptare eroare materialăFaliment
6400măsuri asigurătoriiFaliment
6420ordonanţă preşedinţialăFaliment
6570recuzareFaliment
6571reexaminare taxe de timbruFaliment
6578suspendare executare art. 300, 319^1, 325 CPCFaliment
6980suspendare executareFaliment
6985termen de graţie/eşalonare plată obligaţieFaliment
6322concordatul preventivFaliment
FONDURI LITIGII CU PROFESIONIŞTII
4100abţinereLitigii cu profesionişti
4105abţinerea întregii instanţeLitigii cu profesionişti
4130acţiune în anulare (OG nr. 5/2001)Litigii cu profesionişti
4235alte cereriLitigii cu profesionişti
4240anulare incident platăLitigii cu profesionişti
4260asigurare doveziLitigii cu profesionişti
4295cerere necontencioasaLitigii cu profesionişti
4305certificarea titlurilor executorii europeneLitigii cu profesionişti
4325completare/lămurire dispozitivLitigii cu profesionişti
4330conflict de competenţăLitigii cu profesionişti
4360contestaţie (art.31 şi urm. L.137/2002)Litigii cu profesionişti
4425exequatur(recunoaşterea înscrisurilor si hotărârilor străine)Litigii cu profesionişti
4428fuziune/DivizareLitigii cu profesionişti
4450investire cu formulă executorieLitigii cu profesionişti
4480încuviinţarea executării siliteLitigii cu profesionişti
4570opoziţieLitigii cu profesionişti
4580opoziţie la dizolvareLitigii cu profesionişti
4590opoziţie la executareLitigii cu profesionişti
4595ordonanţă de plată – OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u.Litigii cu profesionişti
4600ordonanţă preşedinţialăLitigii cu profesionişti
4615plângere împotriva rezoluţiei directorului ORCLitigii cu profesionişti
4625poprire asiguratorieLitigii cu profesionişti
4630procedură necontencioasăLitigii cu profesionişti
4680recuzareLitigii cu profesionişti
4688reexaminare taxe de timbruLitigii cu profesionişti
4740somaţie de platăLitigii cu profesionişti
4743sechestru asiguratorLitigii cu profesionişti
4747sechestru judiciarLitigii cu profesionişti
4750strămutareLitigii cu profesionişti
4755suspendare – art. 40 alin. 2 CPCLitigii cu profesionişti
4756suspendare executare art. 300, 319^1, 325 CPCLitigii cu profesionişti
4760suspendare executare hotărâre arbitralăLitigii cu profesionişti
4770suspendare executare silităLitigii cu profesionişti
4780suspendare hotărâre A.G.ALitigii cu profesionişti
4790suspendare licitaţieLitigii cu profesionişti
4800suspendare provizorie a executăriiLitigii cu profesionişti
4801termen de graţie/eşalonare plată obligaţieLitigii cu profesionişti
RECURSURI LITIGII CU PROFESIONIŞTII
4305certificarea titlurilor executorii europeneLitigii cu profesionişti
4325completare/lămurire dispozitivLitigii cu profesionişti
4240anulare incident platăLitigii cu profesionişti
4260asigurare doveziLitigii cu profesionişti
4295cerere necontencioasaLitigii cu profesionişti
4360contestaţie (art.31 şi urm. L.137/2002)Litigii cu profesionişti
4415excepţie de neconstituţionalitateLitigii cu profesionişti
4450investire cu formulă executorieLitigii cu profesionişti
4480încuviinţarea executării siliteLitigii cu profesionişti
4570opoziţieLitigii cu profesionişti
4580opoziţie la dizolvareLitigii cu profesionişti
4590opoziţie la executareLitigii cu profesionişti
4595ordonanţă de plată – OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u.Litigii cu profesionişti
4600ordonanţă preşedinţialăLitigii cu profesionişti
4625poprire asiguratorieLitigii cu profesionişti
4630procedură necontencioasăLitigii cu profesionişti
4688reexaminare taxe de timbruLitigii cu profesionişti
4740somaţie de platăLitigii cu profesionişti
4743sechestru asiguratorLitigii cu profesionişti
4747sechestru judiciarLitigii cu profesionişti
4756suspendare executare art. 300, 319^1, 325 CPCLitigii cu profesionişti
4760suspendare executare hotărâre arbitralăLitigii cu profesionişti
4770suspendare executare silităLitigii cu profesionişti
4800suspendare provizorie a executăriiLitigii cu profesionişti
APELURI LITIGII CU PROFESIONIŞTII
4105abţinerea întregii instanţeLitigii cu profesionişti
4230acţiune posesorieLitigii cu profesionişti
4236alte cereri privind executarea silităLitigii cu profesionişti
4240anulare incident platăLitigii cu profesionişti
4250anulare licitaţieLitigii cu profesionişti
4260asigurare doveziLitigii cu profesionişti
4405evacuare art. 1033 CPC ş.u.Litigii cu profesionişti
4410evacuareLitigii cu profesionişti
4415excepţie de neconstituţionalitateLitigii cu profesionişti
4450investire cu formulă executorieLitigii cu profesionişti
4460investire hotărâre arbitralăLitigii cu profesionişti
4480încuviinţarea executării siliteLitigii cu profesionişti
4570opoziţieLitigii cu profesionişti
4580opoziţie la dizolvareLitigii cu profesionişti
4600ordonanţă preşedinţialăLitigii cu profesionişti
4617plângere contestaţie tergiversareLitigii cu profesionişti
4625poprire asiguratorieLitigii cu profesionişti
4630procedură necontencioasăLitigii cu profesionişti
4687reexaminare amendă judiciarăLitigii cu profesionişti
4688reexaminare taxe de timbruLitigii cu profesionişti
4740somaţie de platăLitigii cu profesionişti
4743sechestru asiguratorLitigii cu profesionişti
4747sechestru judiciarLitigii cu profesionişti
4755suspendare – art.143 NCPC/art. 40 alin. 2 CPCLitigii cu profesionişti
4756suspendare executare art.484,507,512,700,718 NCPC/art. 300,319^1,325 CPCLitigii cu profesionişti
4760suspendare executare hotărâre arbitralăLitigii cu profesionişti
4770suspendare executare silităLitigii cu profesionişti
4780suspendare hotărâre A.G.ALitigii cu profesionişti
4790suspendare licitaţieLitigii cu profesionişti
4800suspendare provizorie a executăriiLitigii cu profesionişti
4285cerere în anulare (OUG 119/2007)Litigii cu profesionişti
INSOLVENŢA PERSOANEI FIZICE
8010acţiunea în anularea actelor frauduloase (art. 60 alin. 3)Insolvenţa persoanei fizice
8100cerere lichidator (art. 51 lit. n)Insolvenţa persoanei fizice
8260contestaţie măsuri administrator (art. 39 al. 2)Insolvenţa persoanei fizice
8150completare/lămurire dispozitivInsolvenţa persoanei fizice
8130cererea deschidere procedură insolvenţă prin lichidare de activeInsolvenţa persoanei fizice
8370reexaminare ajutor public judiciarInsolvenţa persoanei fizice
8050cerere de eliberare de datorii rezidualeInsolvenţa persoanei fizice
8220contestarea tabelului preliminar de creanţe (art. 24)Insolvenţa persoanei fizice
8320înlocuire administrator (art. 40)Insolvenţa persoanei fizice
8410sesizare deschidere procedură (art. 14 al. 1 lit. b)Insolvenţa persoanei fizice
8160confirmare plan de rambursare datoriiInsolvenţa persoanei fizice
8240contestaţia raportului final (art. 39 al. 1 pct. 6)Insolvenţa persoanei fizice
8140cereri de partaj (art. 58 alin. 2)Insolvenţa persoanei fizice
8230contestarea tabelului preliminar de creanţe întocmit de lichidatorInsolvenţa persoanei fizice
8080cerere închidere a procedurii judiciare (art. 64)Insolvenţa persoanei fizice
8380reexaminare amendăInsolvenţa persoanei fizice
8250contestaţie împotriva deciziei comisiei de insolvenţăInsolvenţa persoanei fizice
8060cerere deschidere procedură prin lichidare activeInsolvenţa persoanei fizice
8360recuzareInsolvenţa persoanei fizice
8170contestarea deciziei (art. 30)Insolvenţa persoanei fizice
8310îndreptare eroare materialăInsolvenţa persoanei fizice
8000abţinereInsolvenţa persoanei fizice
8270contestaţie tergiversare cauzăInsolvenţa persoanei fizice
8330numire curator special al moşteniriiInsolvenţa persoanei fizice
8340plângere contestaţie tergiversare cauzăInsolvenţa persoanei fizice
8390reexaminare anulare cerereInsolvenţa persoanei fizice
8020alte cereriInsolvenţa persoanei fizice
8030cerere ajutor public judiciarInsolvenţa persoanei fizice
8290închidere procedură administrativă şi deschidere procedură insolvenţăInsolvenţa persoanei fizice
8090cerere înlocuire lichidatorInsolvenţa persoanei fizice
8350prelungire termen inventarInsolvenţa persoanei fizice
8400revocare beneficiu eliberare datorii rezidualeInsolvenţa persoanei fizice
8040cerere aprobare noi împrumuturiInsolvenţa persoanei fizice
8190contestarea măsurilor luate de lichidatorInsolvenţa persoanei fizice
8200contestarea raportului final întocmit de lichidatorInsolvenţa persoanei fizice
8620incidente procedurale art. 64 NCPCInsolvenţa persoanei fizice
8070cerere deschidere procedură simplificatăInsolvenţa persoanei fizice
8120cerere ridicare suspendareInsolvenţa persoanei fizice
8180contestare încetare aplicare procedură simplificatăInsolvenţa persoanei fizice
8110cerere prelungire suspendare provizorieInsolvenţa persoanei fizice
8210contestarea raportului trimestrial întocmit de lichidator (art. 61 alin. 3)Insolvenţa persoanei fizice
8280dezinvestire după depunerea tabelului definitiv de creanţeInsolvenţa persoanei fizice
8300închidere procedură administrativă şi deschidere procedură lichidare de activeInsolvenţa persoanei fizice

Secția de contencios administrativ și fiscal

FONDURI ACHIZIŢII PUBLICE

CodObiectComplexitate
5150litigiu privind achiziţiile publice10
5151litigiu privind achiziţiile publice – contestaţie atribuire10
5152litigiu privind achiziţiile publice – suspendare atribuire6
5153litigiu privind achiziţiile publice – suspendare executare contract6

FONDURI URGENŢE

CodObiectComplexitate
4815Abţinerea întregii instanţe (doar în cazul dosarelor urgente ale judecătoriilor)1
4975asigurare dovezi5
5030conflict de competenţă (doar în cazul dosarelor urgente ale judecătoriilor)3
5250ordonanţă preşedinţială6
5275Recuzarea întregii instanţe (doar în cazul dosarelor urgente ale judecătoriilor)1
5410suspendare executare act administrativ4
5420suspendare executare hotărâre civilă4
5425suspendare provizorie a executării4

APELURI URGENŢE

Identificator obiectNume obiectMaterie
4975asigurare doveziContencios administrativ şi fiscal
5250ordonanţă preşedinţialăContencios administrativ şi fiscal
5420suspendare executare hotărâre civilăContencios administrativ şi fiscal
5425suspendare provizorie a executăriiContencios administrativ şi fiscal

Pentru cererile care privesc dosare înregistrate având unul din obiectele specifice de mai sus, cereri având următoarele obiecte:

4810abţinereContencios administrativ şi fiscal
4982cerere reexaminare ajutor public judiciarContencios administrativ şi fiscal
4997contestaţie tergiversare cauzăContencios administrativ şi fiscal
5110incompatibilitateContencios administrativ şi fiscal
5270recuzareContencios administrativ şi fiscal
5287cerere reexaminare taxă judiciară de timbruContencios administrativ şi fiscal

Vârsta de pensionare scade cu doi ani în șase localități considerate poluate din județul Suceava

Persoanele care au locuit cel puţin 30 de ani în zone afectate de poluare, precum şi pe o rază de opt km în jurul acesteia, pot ieşi mai repede la pensie.

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, actul normativ prin care este extins numărul de persoane care beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare cu doi ani, fără penalizare, din zonele afectate de poluare remanentă.

Pe listă apar șase foste localități miniere din județul Suceava: 

  • Broşteni, 
  • Crucea, 
  • Iacobeni, 
  • Ostra, 
  • Stulpicani, 
  • Vatra Dornei.

Actul normativ semnat de Iohannis are ca obiect de reglementare modificarea art. 65 alin. (5) din Legea 263/2010 în vederea reducerii vârstei standard de pensionare cu 2 ani, fără penalizare, pentru persoanele care au locuit cel puţin 30 de ani în zone afectate de poluare, precum şi pe o rază de 8 km în jurul acesteia, prin extinderea numărului de localităţi.

„Persoanele care au locuit cel puţin 30 de ani în zonele afectate de poluarea remanentă din cauza extracţiei, preparării şi arderii cărbunelui sau a şisturilor bituminoase, a extracţiei şi preparării minereurilor de uraniu, a extracţiei şi prelucrării minereurilor feroase şi neferoase cu conţinut de praf sau de emisii de gaze cu efect de seră, de amoniac şi derivate, de cupru, plumb, sulf, azot, fosfor, cadmiu, arseniu, zinc, mangan, fluor, clor, feldspat şi siliciu ori de radiaţii din minereuri radioactive, hidrogen sulfurat, crom trivalent, crom hexavalent, cianuri, de pulberi metalice şi/sau de cocs metalurgic, a prelucrării ţiţeiului sulfuros, desulfurarea benzinei, a ţiţeiului parafinos şi neparafinos, a distilării ţiţeiului în vederea producerii păcurii şi a uleiurilor, respectiv în localităţile Baia Mare, Călăraşi, Copşa Mică, Drobeta-Turnu Severin, Slatina, Târgu Mureş, Târnăveni, Turnu Măgurele, precum şi în localităţile Abrud, Avram Iancu, Baia de Arieş, Bistra, Lupşa, Ocoliş, Roşia Montană, Sălciua şi Zlatna din judeţul Alba, Aluniş, Arad, Cicir, Fântânele, Frumuşeni, Horea, Mândruloc, Tisa Nouă, Vladimirescu din judeţul Arad, Piteşti din judeţul Argeş, Bacău, Comăneşti şi Oneşti din judeţul Bacău, Băiţa din judeţul Bihor, Maieru, Rodna şi Şanţ din judeţul Bistriţa-Năsăud, Codlea, Crizbav, Făgăraş, Feldioara, Hălchiu, Satu Nou şi Victoria din judeţul Braşov, Brăila, Chişcani şi Tichileşti din judeţul Brăila, Anina, Armeniş, Ciudanoviţa, Moldova Nouă, Oţelu Roşu şi Reşiţa din judeţul Caraş-Severin, Aghireşu, Câmpia Turzii, Căpuşu Mare, Dej, Iara şi Turda din judeţul Cluj, Năvodari din judeţul Constanţa, Baraolt din judeţul Covasna, Târgovişte şi Titu din judeţul Dâmboviţa, Işalniţa din judeţul Dolj, Galaţi din judeţul Galaţi, Giurgiu din judeţul Giurgiu, Brăneşti, Bâlteni, Bustuchin, Câlnic, Drăgoteşti, Fărcăşeşti, Ioneşti, Mătăsari, Motru, Negomir, Plopşoru, Prigoria, Roşia de Amaradia, Rovinari, Turburea, Turceni şi Urdari din judeţul Gorj, Bălan, Borsec, Corbu, Jolotca, Sândominic şi Tulgheş din judeţul Harghita, Aninoasa, Baia de Criş, Băiţa, Brad, Călan, Certeju de Sus, Criscior, Deva, Ghelari, Hunedoara, Lupeni, Orăştie, Petrila, Petroşani, Răchitova, Şoimuş, Teliucu Inferior, Uricani, Vaţa de Jos, Veţel, Vulcan din judeţul Hunedoara, Ciulniţa şi Slobozia din judeţul Ialomiţa, Borşa din judeţul Maramureş, Grinţieş şi Săvineşti din judeţul Neamţ, Brazi şi Ploieşti din judeţul Prahova, Broşteni, Crucea, Iacobeni, Ostra, Stulpicani şi Vatra Dornei din judeţul Suceava, Fârdea, Margina, Nădrag şi Tomeşti din judeţul Timiş, Mina Altân Tepe şi Tulcea din judeţul Tulcea, Berbeşti şi Râmnicu Vâlcea din judeţul Vâlcea, pe o rază de 8 km în jurul localităţii în care se află situl contaminat, beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare cu 2 ani fără penalizarea prevăzută la alin. (4)”, conform legii promulgate de către Klaus Iohannis.

Ionel Arsene condamnat la 6 ani și 8 luni de închisoare. Liderul PSD a fugit în Italia

Preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ, Ionel Arsene (PSD), a fost condamnat, vineri, la şase ani şi opt luni de închisoare cu executare, în dosarul în care era judecat pentru trafic de influenţă. Decizia definitivă a Curţii de Apel Braşov reduce din condamnarea iniţială, primită la Bacău, care era de opt ani şi patru luni. Arsene nu a fost găsit la adresele cunoscute, fiind dat în urmărire. Din primele informații se pare că ar fi plecat în Italia înainte de pronunțarea sentinței. 

Curtea de Apel Braşov a decis, vineri, condamnarea lui Ionel Arsene la cinci ani de închisoare pentru trafic de influenţă, faptă săvârşită în iunie 2013 şi tot la cinci ani de închisoare pentru trafic de influenţă, faptă comisă în iulie 2015.

„Contopeşte cele două pedepse principale de mai sus, aplică inculpatului Arsene Ionel pedeapsa principală cea mai grea, de cinci ani închisoare, la care adaugă un spor de o treime din cealaltă pedeapsă, respectiv 1 an şi 8 luni închisoare, rezultând pedeapsa principală de 6 ani şi 8 luni închisoare pe care o va executa inculpatul”, se arată în minuta instanţei.

De asemenea, Curtea de Apel Braşov a aplicat şi o pedeapsă complementară şi anume „interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alineat 1 literele a, b şi g Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere, sau de a exercita atribuţii de conducere în cadrul vreunui partid, formaţiune sau alianţă politică din România, pe o perioadă de 5 ani”.

Magistraţii au mai hotărât confiscarea de la Ionel Arsene a sumelor de 80.000 de euro şi 80.000 lei.

Decizia este definitivă.

În 6 aprilie 2022, Arsene a fost condamnat, de Tribunalul Bacău, la opt ani şi patru luni de închisoare pentru trafic de influenţă, infracţiuni comise în 2013 şi în 2015.

Ionel Arsene a fost judecat pentru că, în anul 2013, în calitate de deputat şi preşedinte al organizaţiei judeţene Neamţ a PSD, ar fi primit de la o persoană (martor în cauză), suma de 100.000 euro „pentru a-şi folosi influenţa pe care a lăsat să se creadă că o are asupra unor persoane din conducerea Agenţiei Naţionale de Integritate, în scopul de a se constata nerespectarea dispoziţiilor legale privind conflictul de interese şi regimul incompatibilităţilor în cazul unei persoane care, la acea vreme, avea funcţie de conducere în administraţia locală”.

De asemenea, el a mai fost judecat de procurorii anticorupţie şi într-un alt dosar de trafic de influenţă. El a fost acuzat că ar fi pretins de la un om de afaceri 5% din suma totală de 60.000.000 lei ce trebuia alocată de Administraţia Naţională Apele Române pentru finalizarea contractelor pe care firma respectivă le avea în derulare cu administraţiile bazinale.

„La data de 10 martie 2023, poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Neamţ au primit un mandat de executare a pedepsei închisorii, emis pe numele unui bărbat de 51 de ani. La acest moment se desfăşoară activităţi specifice, în vederea depistării persoanei în cauză”, au transmis, vineri, poliţiştii din Neamţ.

Traian Andronachi, desemnat de PSD candidat de primar pentru municipiul Rădăuți

Avocatul Traian Andronachi (foto dreapta) a fost desemnat candidat al Partidului Social Democrat pentru funcția de primar al municipiului Rădăuți. Decizia a fost luată vineri, într-o ședință a Biroului Politic Județean al PSD.

Traian Andronachi are până acum alte două candidaturi la Primăria Rădăuți. 

În 2012 a candidat din partea UNPR și a obținut 5,22% dintre voturi, fiind pe locul patru după Olărean, Carcalete și Ciobotariu. 

În 2016 a candidat din partea UpR și a obținut 11,8% dintre voturi, de asemenea pe locul patru după Tătar, Miron și Boliacu. 

După alegerile din 2016, Andronachi a fost numit de primarul PSD Nistor Tătăr (foto centru) manager al Spitalului Județean Rădăuți, fiind demis în 2021 de noul primar Bogdan Loghin (PNL, foto stânga), decizie declarată ilegală în instanță. 

Exit mobile version