Ministrul Sănătăţii: “Nu aș discuta încă despre o obligativitate a vaccinării”

Ministrul Sănătății Ioana Mihăilă a spus sâmbătă, în județul Bihor, că după ce s-a vaccinat cu ambele doze stresul că s-ar putea infecta și ar putea să-i îmbolnăvescă pe alții s-a diminuat. Ea a declarat că încurajează toate cadrele medicale să se vaccineze.

„Pot să spun mai multe despre experiența mea personală legată de vaccinare. Pur și simplu, după ce am reușit să fiu vaccinată și cu a doua doză, acel stres pe care îl aveam constant în minte, legat de posibilitatea de a face infecția și de a transmite infecția celorlalți, s-a diminuat considerabil”, a spus Ioana Mihăilă, care a participat la Oșorhei, în județul Bihor, la campania de vaccinare în cabinetul medicului de familie din localitate.

Ministrul Sănătății a spus că încurajează vaccinarea la toate cadrele medicale pentru că e foarte importantă „și pentru protecția lor, dar mai ales pentru protecția celor din jur”.

Ioana Mihăilă a fost întrebată dacă ar fi de acord cu introducerea obligativității vaccinării personalului medical.

„Nu aș discuta încă despre o obligativitate a vaccinării, dar sper să nici nu fie nevoie de așa ceva și să obținem un procent mare al personalului vaccinat, așa încât obligativitatea să nu fie necesară”, a răspuns ministrul Sîănătății.

Vezi și: Prima reacție a prințului austriac, după scandalul legat de uciderea ursului Arthur

Voiculescu, revocarea s-a făcut cu o acţiune de linşaj mediatic

Fost ministru al Sănătăţii, Vlad Voiculescu susține că revocarea sa a fost o acţiune “ca la carte” a premierului Florin Cîțu, însoţită de un “linşaj mediatic”, făcând trimitere la practicile leniniste.

“Cred că e o combinaţie între deranjul produs înainte de alegeri şi o oarecare agendă asumată de la început şi uitându-mă înapoi încep să leg lucrurile, cu ce s-a întâmplat în timpul scurtului mandat de patru luni, dar pare destul de evident că a fost o acţiune ca la carte, făcută cu o acţiune de linşaj mediatic, iarăşi ca la carte. (…) Vladimir Tismăneanu scria că de la Lenin citire nu trebuia numai să învingi duşmanul, dar trebuie să-l faci mai mult decât ridicol, să-l urască lumea, să-l considere demn nu numai de ce i s-a întâmplat, dar demn de dispreţul publicului”, a spus acesta, luni seară, la Prima TV.

Potrivit lui Vlad Voiculescu, în sistemul public sanitar sunt posturi pentru care se plătesc “mii, câteodată zeci de mii de euro”, bani din care unele sume merg către “partid”. “Unde te uiţi găsesţi câte un carnet de partid, fie asumat, fie neasumat, dar toată lumea ştie”, a conchis fostul ministru.

Vezi și: Criza coaliției guvernamentale, în prelungiri

Mafia din sănătate. Fostul ministru Vlad Voiculescu a făcut dezvăluiri

Fostul ministru al Sănătății, Vlad Voiculescu, a făcut dezvăluiri despre Mafia din sănătate, invocată până acum de colegii săi din USR-PLUS ca fiind adevăratul motiv pentru care ar fi fost demis.

Doar dacă ne uităm la nivelul investițiilor, la banii care s-au îngropat într-un spital sau altul și dacă ne uităm la București vedem om cu o anumită culoare politică, și anume roșie. De asemenea, sume imense investite, care nu se văd în felul în care arată spitalele astăzi. De multe ori, suma investită în spitale vechi ar fi fost suficientă pentru a construi lângă un spital nou-nouț, cel puțin la fel de mare. Și nu trebuie decât să comparăm cât au costat spitale private construite tot aici în bucurești, și să comparăm cu sumele investite în anumite spitale de stat. Punem asta cap la cap, vedem de unde au venit banii, cum s-a construit și care era culoarea politică a celor care au dat banii și după aia ne uităm la firmele care au construit. Lucrurile astea, puse împreună, arată o imagine foarte clară a ceea ce putem să numim mafia din sănătate.

Dacă urmărești banii din sănătate vezi că n-au fost puțini în ăstia 30 de ani. Și poți să te întrebi unde sunt spitalele. Unde sunt acele condiții în care oamenii să-și facă treaba, specialiștii din sănătate să-și facă treaba. Cum de ne-am pierdut atâția medici, care e motivul principal pentru care oamenii au plecat. Fie că au fost extrem de prost plătiți, până la un anumit punct, după care poți să te uiți dacă s-au scos posturi la concurs, dacă nu cumva mulți medici tineri au plecat pentru că nu aveau unde să lucreze în România.nu s-au scos posturi la concurs. Sau nu erau condiții. Sau sistemul era mai degrabă feudal-clientelar în prea multe locuri” – a spus Vlad Voiculescu

De asemenea, fostul ministru al Sănătății a dat câteva exemple de ”mafie a sistemului”. Voiculescu spune că a vrut să schimbe oamenii din acest sistem, să impună un anumit nivel de profesionalism, însă ”mafia” .. s-a opus.

”De asemenea, dacă te uiți în sistemele centrale, vezi de exemplu că ai o instituție INSP, Institutul Național de Sănătate Publică. Are 450 de angajați, în condițiile în care Ministerul Sănătății are 250. Și te uiți acolo care sunt rezultatele muncii, care au fost schimbările. Și e un lucru de care n-am vorbit public, dar îl spun acum, prima dată. Am vrut să organizez concurs pentru directori și am spus în condițiile de concurs că ar trebui să fie limba engleză. Limba engleză pe care să poți să o demonstrezi fie printr-un certificat, fie prin experiență de lucru sau .. Ei bine, mi s-a răspuns acolo, în scris, fac și public documentul, mi s-a răspuns că este discriminatoriu. Atenție! Pentru Institutul Național de Sănătate Publică, să ceri limba engleză este discriminatoriu.

Am cerut, de asemenea, ca cel care vine ca director al acestui institut să fie cineva care are o oarecare notorietate, care are publicații științifice internaționale. Și mi s-a spus, de asemenea, că trebuie să fim inclusivi. Ăsta e numai un exemplu de multitudine de sinecuri pe care putem să-l încadrăm la capitolul mare al Mafiei, dar putem să le spunem și ceea ce sunt: sinecuri transpartinice care nu servesc cetățeanul.” – a mai spus Vlad Voiculescu.

Vezi și: Daniel Bodnar și oamenii care hăituiesc agenții economici din zona Sucevei

Premierul cere verificarea tuturor actelor semnate de fostul ministru Vlad Voiculescu și de secretarii săi de stat

Anunțul vine de la Ministerul Sănătății, condus interimar de Florin Cîțu, care însă și-a delegat însă atribuțiile secretarului de stat Andrei Baciu.

Verificarea tuturor actelor semnate de Voiculescu și echipa sa vine după ultima dispută: cea în care pe de o parte, fostul demnitar PLUS susține că premierul a fost informat în scris despre verificări la Ministerul Sănătății privind raportările SARS-CoV-2, iar pe de altă parte, Florin Cîțu neagă că ar fi știut și sugerează comiterea unui fals în acte.

Ministerul Sănătății admite însă, într-un comunicat, nesemnat însă, că decizia emisă de fostul secretar de stat  Andreea Moldovan, privind constituirea acestui grup de lucru, nu reprezintă un act administrativ cu caracter normativ.

Totodată, se arată în comunicat, felul în care au procedat Vlad Voiculescu și Andreea Moldovan ar dovedi că nu știu legislația în domeniul administrației publice.

Anterior, Guvernul a negat categoric veridicitatea documentelor apărute duminică seară în spațiul public, care ar fi arătat că la cabinetul premierului a ajuns informarea Ministerului Sănătății privind constituirea unui grup care să analizeze numărul de decese Covid raportate de spitale și infirmate parțial de direcțiile de sănătate publică.

Mai mult, Executivul a sugerat că la mijloc ar putea fi vorba despre un fals în acte, de vreme ce în presă au ajuns hârtii care ar fi dovedit că cineva de la cabinetul său ar fi preluat informarea Ministerului Sănătății.

Vezi și: Premierul Florin Cîţu neagă existenţa unei anchete la Ministerul Sănătăţii privind raportările deceselor Covid

Premierul Florin Cîţu neagă existenţa unei anchete la Ministerul Sănătăţii privind raportările deceselor Covid

Șeful guvernului a răspuns unei întrebări a jurnaliștilor și a spus că nu există nici o anchetă în curs la ministerul sănătăţii privind raportări paralele legate de numărul deceselor provocate de COVID.

Vineri, Vlad Voiculescu a spus că ar exista diferenţe între decesele reale și cele raportate – fără să ofere date concrete, dar a subliniat că există o anchetă în curs. Premierul îl contrazice pe fostul ministru al sănătăţii, și spune că nu există nici o anchetă deschisă pe acest subiect, dar va forma el o comisie în acest sens:

„I-am cerut ieri (sâmbătă) secretarului de stat Andrei Baciu, în urma informațiilor apărute în presă, să îmi spună dacă există la nivelul Ministerului Sănătății un grup de lucru care se ocupă de așa ceva. Azi avem confirmarea că acest grup de lucru nu există. Deci nu am cum să vă dau vreo informație. Vom face un grup de lucru care să investigheze și vom urmări toată procedura – grup de lucru care să vină cu niște concluzii, concluzii care trebuie să fie prezentate în Guvern și după aceea putem să le prezentăm și public”. 

La rândul său, PSD a cerut, vineri, înființarea unei comisii de anchetă privind datele pandemiei.

Vezi și: Medicii de familie, nemulțumiți de noul contract cadru cu CNAS. Cum ar urma să se facă împărțirea banilor

Putem spune că e o criză politică, părea că lucrurile sunt clare – Liderul deputaţilor USR

Demiterea ministrului Sănătăţii zdruncină Coaliţia de Guvernare. „În acest moment putem vorbi de o criză politică”, spune liderul deputaţilor USR, Ionuţ Moşteanu.

Situaţia creată la nivelul coaliţiei va fi discutată miercuri în Birourile Naţionale Reunite ale USR PLUS și nu este exclusă nici ieșirea de la guvernare, spune Ionuț Moșteanu:

„Orice variantă este pe masă, sunt colegi care susțin și această variantă, de asta va fi o discuție serioasă, calmă, în Birourile Naționale Reunite, după ce vom avea toate detaliile din cadrul acestei discuții, de dimineață. Pe mine mă surprinde, mai ales că am fost și la discuția din coaliție, de luni, în care părea că lucrurile sunt clare, ne-am clarificat și am stabilit că mergem împreună în această formulă. Putem spune că e o criză politică, e o surpriză pentru mine faptul că a fost demis fără o discuție în coaliție.”

Liderul PLUS, Dacian Cioloș, nu a fost informat de intenția premierului de a-l revoca pe ministrul Sănătăţii.”Modul în care a procedat Florin Cîțu, înaintând președintelui Klaus Iohannis cererea de demitere a lui Vlad Voiculescu fără consultarea conducerii Alianței USR PLUS și a Coaliției, este absolut inacceptabil. Din păcate, în aceste zile sunt în recuperare medicală și nu pot interveni public.Vom avea imediat o ședință a conducerii Alianței USR PLUS și vom decide împreună ce vom face. Dragoș Tudorache, președintele executiv PLUS, va exprima punctul nostru de vedere public în orele următoare”, a precizat Dacian Cioloș.

Florin Cîţu a anunţat demiterea lui Voiculescu după o discuţie cu Dan Barna. Aceasta a avut loc după ce marți a fost publicat în Monitorul Oficial un ordin al Ministerului Sănătăţii privind schimbarea criteriilor de carantinare, iar surse guvernamentale spun că premierul Florin Cîţu nu a fost informat înainte.

Barna va asigura interimatul la Sănătate pentru moment.

Vlad Voiculescu, demis de la conducerea Ministerului Sănătății

Premierul Florin Cîțu i-a înaintat șefului statuluimiercuri, documentele de revocare a lui Vlad Voiculescu din funcția de ministru al Sănătății și a Andreei Moldovan din postul de secrater de stat.

„Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a semnat miercuri, 14 aprilie 2021, decretul de revocare din funcția de membru al Guvernului a domnului Vlad Vasile Voiculescu, ministrul Sănătății”, potrivit site-ului Administrației Prezidențiale.

Interimatul funcției va fi asigurat de către vicepremierul Dan Barna.

În ultima perioadă, Vlad Voiculescu a devenit ținta criticilor în coaliția de guvernare.

Anterior destituirii, liderii USR-PLUS și-au reafirmat susținerea pentru acesta.

Surse guvernamentale au declarat, marți seară, că premierul nu a fost consultat în prealabil despre modificarea ordinului privind carantinarea localităților.

Documentul, purtând semnătura Andreei Moldovan, a fost publicat în Monitorul Oficial.

Opoziția social-democrată a cerut insistent destituirea lui Vlad Voiculescu, inițiind o a doua moțiune împotriva acestuia în Parlament.

Liderul PLUS, Dacian Cioloș, nu a fost informat de intenția premierului de a-l revoca pe ministrul Sănătăţii.”Modul în care a procedat Florin Cîțu, înaintând președintelui Klaus Iohannis cererea de demitere a lui Vlad Voiculescu fără consultarea conducerii Alianței USR PLUS și a Coaliției, este absolut inacceptabil. Din păcate, în aceste zile sunt în recuperare medicală și nu pot interveni public.Vom avea imediat o ședință a conducerii Alianței USR PLUS și vom decide împreună ce vom face. Dragoș Tudorache, președintele executiv PLUS, va exprima punctul nostru de vedere public în orele următoare”, a precizat Dacian Cioloș.

Decizia de revocare a ministrului Sănătății este una corectă, spune Ludovic Orban, președintele PNL. Asta, deși la începutul săptămânii, Orban le-a cerut liberalilor să fie mai rezervați în comentariile referitoare la ministrul Sănătății, subliniind că răspunderea politică pentru menținerea acestuia în funcție aparține în exclusivitate USR PLUS.

unt invocate mai multe situații de criză în care Vlad Voiculescu a părut depășit, reclamă liderul deputaților PNL, Florin Roman, care spune că totul a culminat cu ordinul privind noile criterii de carantinare, ajuns în Monitorul Oficial, fără ca premierul să fie anunțat.

”Din punctul meu de vedere, domnul Voiculescu, practic prin măsurile pe care le-a luat s-a cerut afară de la Ministerul Sănătății. Eu am spus în permanență că, din păcate, în mandatul domniei sale ne-am confruntat cu o serie de bâlbe, și am dat exemplu descentralizării centrelor de vaccinare și a nealocării resurselor financiare, scandalul cu colonelul Gheorghiță, scandalul cu Ministerul Apărării pe centrele paralele de vaccinare, a fost, apoi, Balșul, din păcate Foișorul și, cireașa de pe tort, acest ordin privind modul de calcul a ratei evidenței pe carantinare, care nu a fost discutat cu premierul, nu a fost discutat cu absolut nimeni. Nu poți lua măsuri de genul acesta lucrând într-o echipă fără să-l și anunți pe premier”.

Se pare că demiterea ministrului Sănătăţii zdruncină Coaliţia de Guvernare. „În acest moment putem vorbi de o criză politică”, spune liderul deputaţilor USR, Ionuţ Moşteanu.

Situaţia creată la nivelul coaliţiei va fi discutată miercuri în Birourile Naţionale Reunite ale USR PLUS și nu este exclusă nici ieșirea de la guvernare, spune Ionuț Moșteanu:

„Orice variantă este pe masă, sunt colegi care susțin și această variantă, de asta va fi o discuție serioasă, calmă, în Birourile Naționale Reunite, după ce vom avea toate detaliile din cadrul acestei discuții, de dimineață. Pe mine mă surprinde, mai ales că am fost și la discuția din coaliție, de luni, în care părea că lucrurile sunt clare, ne-am clarificat și am stabilit că mergem împreună în această formulă. Putem spune că e o criză politică, e o surpriză pentru mine faptul că a fost demis fără o discuție în coaliție.”

Exit mobile version