Medicii de familie, nemulțumiți de noul contract cadru cu CNAS. Cum ar urma să se facă împărțirea banilor

Medicii de familie sunt nemulțumiți că noul contract cadru pe care trebuie să îl semneze cu Casa Națională de Asigurări de Sănătate prevede sume mai mici pentru plata personalului medical, în funcție de numărul pacienților înscriși.

„Cabinetele de medicină de familie sunt în prezent plătite jumătate pentru câți pacienți s-au înscrispe lista medicului de familie și jumătate pentru câte servicii au loc efectiv. Acum, Casa de Asigurări a venit cu o propunere, ca plata pe listă să fie un pic mai puțin de jumătate și să crească un pic plata pentru consultațiile efective.”

Raluca Zoițanu spune că mulți medici de familie se gândesc să renunțe la contractul cu Casa de Asigurări de Sănătate:

„În zilele următoare, fiecare coleg va începe să-și facă propriile simulări pe propria listă de  pacineți. (…) Sunt unii colegi supărați acum și se gândesc dacă să mai semneze contractul cu Casa de Asigurări, dar aceste reacții apar cam la fiecare modificare a contractului.”

Bugetul alocat medicinei de familie a crescut în acest an cu 5%, dar acest lucru nu este suficient, spune președintele Federației Naționale a Patronatelor Medicilor de Familie:

„Contractul cadru nu este ceea ce ne-am dori acum, în prezent și modificări trebuie făcute, dar aceste modificări trebuie însoțite și de creșterea bugetului. Nu putem să dezvoltăm cabinetele, să le renovăm, să le modernizăm, să angajăm mai mult personal, care să ne ajute să oferim servicii mai multe și mai bune, fără finanțarea în plus.”

La 1 iulie , ar urma să intre în vigoare noul contract cadru pe care medicii de familie îl semnează cu Casa Națională ded Asigurări de Sănătate.

Proiectul este, în prezent, în dezbatere publică și prevede între altele, consultații de prevenție pentru adulții asimptomatici de peste 40 de ani și creșterea numărului de consultații la domiciliu acordate de medicul de familie în cazul bolnavilor cronici de la 4 pe an, cum este în prezent, la una pe lună.

Vezi și: Bitcoin a scăzut cu până la 14%, duminică, anulând majoritatea creşterilor din ultima săptămână

Vlad Voiculescu, demis de la conducerea Ministerului Sănătății

Premierul Florin Cîțu i-a înaintat șefului statuluimiercuri, documentele de revocare a lui Vlad Voiculescu din funcția de ministru al Sănătății și a Andreei Moldovan din postul de secrater de stat.

„Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a semnat miercuri, 14 aprilie 2021, decretul de revocare din funcția de membru al Guvernului a domnului Vlad Vasile Voiculescu, ministrul Sănătății”, potrivit site-ului Administrației Prezidențiale.

Interimatul funcției va fi asigurat de către vicepremierul Dan Barna.

În ultima perioadă, Vlad Voiculescu a devenit ținta criticilor în coaliția de guvernare.

Anterior destituirii, liderii USR-PLUS și-au reafirmat susținerea pentru acesta.

Surse guvernamentale au declarat, marți seară, că premierul nu a fost consultat în prealabil despre modificarea ordinului privind carantinarea localităților.

Documentul, purtând semnătura Andreei Moldovan, a fost publicat în Monitorul Oficial.

Opoziția social-democrată a cerut insistent destituirea lui Vlad Voiculescu, inițiind o a doua moțiune împotriva acestuia în Parlament.

Liderul PLUS, Dacian Cioloș, nu a fost informat de intenția premierului de a-l revoca pe ministrul Sănătăţii.”Modul în care a procedat Florin Cîțu, înaintând președintelui Klaus Iohannis cererea de demitere a lui Vlad Voiculescu fără consultarea conducerii Alianței USR PLUS și a Coaliției, este absolut inacceptabil. Din păcate, în aceste zile sunt în recuperare medicală și nu pot interveni public.Vom avea imediat o ședință a conducerii Alianței USR PLUS și vom decide împreună ce vom face. Dragoș Tudorache, președintele executiv PLUS, va exprima punctul nostru de vedere public în orele următoare”, a precizat Dacian Cioloș.

Decizia de revocare a ministrului Sănătății este una corectă, spune Ludovic Orban, președintele PNL. Asta, deși la începutul săptămânii, Orban le-a cerut liberalilor să fie mai rezervați în comentariile referitoare la ministrul Sănătății, subliniind că răspunderea politică pentru menținerea acestuia în funcție aparține în exclusivitate USR PLUS.

unt invocate mai multe situații de criză în care Vlad Voiculescu a părut depășit, reclamă liderul deputaților PNL, Florin Roman, care spune că totul a culminat cu ordinul privind noile criterii de carantinare, ajuns în Monitorul Oficial, fără ca premierul să fie anunțat.

”Din punctul meu de vedere, domnul Voiculescu, practic prin măsurile pe care le-a luat s-a cerut afară de la Ministerul Sănătății. Eu am spus în permanență că, din păcate, în mandatul domniei sale ne-am confruntat cu o serie de bâlbe, și am dat exemplu descentralizării centrelor de vaccinare și a nealocării resurselor financiare, scandalul cu colonelul Gheorghiță, scandalul cu Ministerul Apărării pe centrele paralele de vaccinare, a fost, apoi, Balșul, din păcate Foișorul și, cireașa de pe tort, acest ordin privind modul de calcul a ratei evidenței pe carantinare, care nu a fost discutat cu premierul, nu a fost discutat cu absolut nimeni. Nu poți lua măsuri de genul acesta lucrând într-o echipă fără să-l și anunți pe premier”.

Se pare că demiterea ministrului Sănătăţii zdruncină Coaliţia de Guvernare. „În acest moment putem vorbi de o criză politică”, spune liderul deputaţilor USR, Ionuţ Moşteanu.

Situaţia creată la nivelul coaliţiei va fi discutată miercuri în Birourile Naţionale Reunite ale USR PLUS și nu este exclusă nici ieșirea de la guvernare, spune Ionuț Moșteanu:

„Orice variantă este pe masă, sunt colegi care susțin și această variantă, de asta va fi o discuție serioasă, calmă, în Birourile Naționale Reunite, după ce vom avea toate detaliile din cadrul acestei discuții, de dimineață. Pe mine mă surprinde, mai ales că am fost și la discuția din coaliție, de luni, în care părea că lucrurile sunt clare, ne-am clarificat și am stabilit că mergem împreună în această formulă. Putem spune că e o criză politică, e o surpriză pentru mine faptul că a fost demis fără o discuție în coaliție.”

Exit mobile version