Toate Știrile

Firmele din industria HoReCa așteaptă ajutorul de 2,5 miliarde de lei

Ministrul Economiei, Claudiu Năsui, susţine că procedura prin care pot fi cerute despăgubirile este simplă. Totul are loc online.

Firmele au nevoie de un raport făcut de un expert contabil care să ateste cifra de afaceri şi de autorizaţia de funcţionare pentru 2019 şi 2020.

Iată ce spune preşedintele Organizaţiei Hotelurilor şi Restaurantelor, Daniel Mischie:

”Evident că momentul în care vine este foarte târziu dacă ne comparăm cu nevoia antreprenorilor din această industrie, ar este prima schemă de ajutor care ar putea ieși fără nici o problemă. Chiar dacă este mai târziu, este o gură de oxigen pentru toși antreprenorii”.

Toţi cei care sunt eligibili şi aplică vor primi bani, spune ministrul Economiei.

Dacă vor fi mai multe cereri decât bugetul maxim alocat în total, 2 miliarde şi jumătate de lei, banii se vor împărţi între solicitanţi.

”Această aplicație va fi deschisă pentru o perioadă bine determinată, urmând ca, probabil până la începutul lunii septembrie să existe o perioadă de evaluare a depunerilor și de complectare a documentației depuse, urmând ca după perioada de 1 septembrie să înceapă plățile pentru acest program”.

Preşedintele Organizaţiei Hotelurilor şi Restaurantelor mai spune că a propus guvernului ca pentru restricţiile din acest an industria ospitalităţii şi turismul să intre în programul zero taxe pe salariul minim pe economie. Acesta este inclus în programul de guvernare, iar patronatele din HORECA propun ca măsura să se aplice ca proiect pilot în domeniul lor.

Cifra de afaceri din industria HoReCa a scăzut cu 35% în 2020, iar numărul de angajați s-a redus cu aproape 20 de procente.

Arad: La o lună de la asasinarea lui Ioan Crișan, ancheta bate pasul pe loc

Sâmbătă, 29 mai, ora 7 dimineața. Omul de afaceri Ioan Crișan, în vârstă de 66 de ani, pleacă de la o cafenea de pe Calea Aurel Vlaicu, așa cum făcea de multe ori.

După câțiva metri parcurși pentru a ieși din parcare, mașina explodează la ora 7 dimineața fix, într-un loc suficient de departe cât să nu provoace alte victime de pe terasă, de la un supermarket din apropiere sau din traficul de pe o arteră rutieră extrem de circulată.

Explozia are loc în spațiul public, într-o zonă circulată, în văzul tuturor, ceea ce ridică suspiciunea că ar fi vorba despre un semnal dat de cei care au comandat crima.

După câteva minute, anchetatorii locali au început primele cercetări.

În câteva ore, la Arad au ajuns polițiști, procurori și reprezentanți ai serviciilor de informații de la București, ancheta fiind coordonată decătre procurorul Romulus Varga, din cadrul Parchetului General.

De atunci, la Arad se află în permanență cineva dinconducerea inspectoratului general al Poliției Române, iar într-o seară venit și ministrul de interne Lucian Bode.

Chiar dacă s-a anunțat încă din ziua crimei că există un cerc de suspecți și chiar dacă anchetatorii muncesc la caz în continuu, niciun detaliu despre cine a comis, cine a comandat și care este motivul crimei nu a fost făcut public. Cel puțin până în acest moment.

S-a spus doar că cercetările vizează infracțiunea de omor calificat cu premeditare, iar în anchetă sunt implicați și reprezentanți ai Serviciului Român de Informații, dar și anchetatori din alte țări.

Rezultatele la Evaluarea Națională au fost publicate pe site-ul Ministerului Educației

Rezultatele la Evaluarea Naţională au fost publicate marţi pe site-ul evaluare.edu.ro.

Contestaţiile pot fi depuse chiar de marți între orele 16,00 – 19,00 şi miercuri (în intervalul orar 8,00 – 12,00). Contestațiile pot fi transmise şi prin mijloace electronice.

Candidaţii care depun/transmit contestaţiile prin mijloace electronice completează, semnează şi depun/transmit tot prin mijloace electronice şi o declaraţie-tip în care se menţionează faptul că au luat cunoştinţă că nota acordată ca urmare a soluţionării contestaţiei poate modifica, după caz, nota iniţială, prin creştere sau descreştere. Pentru candidaţii minori, documentele sunt semnate şi de către părinţii/reprezentanţii legali ai acestora.

Rezultatele finale, după soluţionarea contestaţiilor, vor fi afişate sâmbătă, 4 iulie.

Absolvenţii învăţământului gimnazial care, în contextul măsurilor stabilite privind combaterea răspândirii virusului SARS-CoV-2, au fost în izolare/carantină sau care, din alte motive justificate cu certificat medical, nu pot finaliza/participa la probele de examen pot susţine aceste probe în etapa specială, programată în perioada 5 – 12 iulie, precedată de etapa de înscriere (28 iunie – 2 iulie), potrivit Agerpres.

Euro2020: Franța-Elveția este ultimul meci care se joacă la București

Aproape 20 000 de spectatori sunt așteptați în această seară pe Arena Națională. Stadionul a fost deschis la 50 la sută din capacitatea pentru meciul din optimi.

Franța și Elveția s-au antrenat duminică atât pe stadionul Arcul de Triumf – dar au avut și antrenamentul principal pe Arena Națională. Vedetele Franței au fost așteptate de zeci de fani în fața hotelului din centrul Bucureștiului.

Șeful UEFA vine în România pentru a urmări partida, a declarat președintele Federației Române de Fotbal – Răzvan Burleanu:

”Prezența sa la București, pentru noi este un mesaj de încredere și un semn de recunoaștere în ceea ce privește buna organizare a Euro2020 până acum, la București, ceea aș spune că ne dă semne de încredere în ceea ce privește și alte competiții majore pe care le vom putea organiza în România în anii următori”.

Peste două mii de jandarmi, poliţişti şi pompieri vor fi mobilizați pentru a asigura ordinea publică în imediata apropiere a stadionului. Spectatorii vor putea intra pe stadion începând cu ora 19.00 pe baza tichetelor de acces, respectiv a brățărilor care confirmă respectarea regulilor impuse în contextul pandemiei: dovada vaccinării, a trecerii prin boală sau a unui test negativ.

Metroul va circula pe toate magistralele după un program prelungit cu două ore în această sreară – au anunțat reprezentanții Metrorex.

De la ora ora 19.00, la Copenhaga, se dispută Croația – Spania. Învingătoarea va juca în sferturi cu echipa câștigătoare din duelul Franța – Elveția.

Dan Barna: Parlamentarii USR PLUS vor vota contra moțiunii de cenzură

PSD între timp poartă negocieri cu aleşi ai puterii în vederea moţiunii de cenzură la adresa guvernului Florin Cîţu. Aceasta va fi votată mâine (marți) în Parlament.

Senatorul social-democrat Radu Oprea.

„Avem o campanie de sensibilizare a parlamentarilor, astfel încât cetățenii să le transmită un mesaj foarte clar și ferm că politica guvernului de dreapta este una greșită, că s-au săturat de minciuni și că vor un trai mai bun.

Până la cetățeni, social-democrații au purtat negocieri și cu parlamentarii din coaliția de guvernare?

Cu certitudine, da. Sunt parlamentari nemulțumiți și sperăm ca să poată să vină să voteze, să fie lăsați să voteze”.Audio Player

Parlamentarii USR PLUS vor participa la vot şi vor vota împotriva moţiunii de cenzură, a declarat vicepreședintele Dan Barna:

”La moțiunea de cenzură de săptămâna aceasta, parlamentarii USR PLUS vor participa la votul moțiunii de cenzură, vom vota împotriva moțiunii, nu este nici un fel de echivoc aici, vom fi prezenți, vom participa fără nici un fel de problemă”.

Liderul PNL, Ludovic Orban, a spus însă că toți aleșii din coaliție nu vor vota deloc, dar vor sta în sală.

”La nivelul coaliției s-a hotărât, tocmai pentru ca să nu existe nici un fel de dubiu și de problemă legată de exercitarea votului ca parlamentarii din formațiunile politice din arcul guvernamental să fie prezenți și să nu voteze. Poate că ar trebui, la nivelul coaliției, să mărim numărul participanților la ședințele coaliției care să includem Biroul Permanent Național al USR astfel încât să fim siguri că astfel de decizii sunt corecte”.

Liderul social-democrat Marcel Ciolacu, s-a arătat încrezător că moțiunea are șanse să treacă. Totuși, pe hârtie, PSD și AUR au împreună doar 203 din cele 244 de voturi necesare pentru răsturnarea cabinetului Cîțu.

EURO 2020: Belgia şi Danemarca, în optimi. Rusia, eliminată

Naționalele Belgiei şi Danemarcei s-au calificat, luni seară, în optimile EURO 2020.

În ultima etapa a grupei B, Belgia a învins Finlanda, scor 2-0.

Danemarca a trecut de Rusia, scor 4-1.

Danezii merg în faza optimilor grație golaverajului superior.

Clasamentul final al grupei B: 1. Belgia (9 puncte) 2. Danemarca (3 puncte) 3. Finlanda (3 puncte) 4. Rusia (3 puncte).

Vezi și: De Vânzare! TAF Forestier Motor MAN Punți Wola

Coduri galben și portocaliu de caniculă și vreme instabilă, până vineri

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, marţi, o serie de avertizări Cod galben şi Cod portocaliu de caniculă, disconfort termic, dar şi de vreme instabilă, valabile, treptat, la nivelul întregii ţări, până vineri.

Conform prognozei de specialitate, pe parcursul zilei de marţi, în judeţele Caraş-Severin, Timiş, Arad, Bihor şi Satu Mare, vremea va fi caniculară, iar disconfortul termic va fi în creştere. În vestul şi sud-vestul teritoriului şi, izolat, în rest indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge pragul critic de 80 de unităţi şi local îl va depăşi uşor. Temperaturile maxime se vor situa frecvent între 34 şi 37 de grade, iar minimele nocturne nu vor coborî sub 19 – 20 de grade.

De asemenea, un Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată se va manifesta marţi, între orele 12:00 – 22:00, în zonele de munte, în Oltenia, Dobrogea, local în Moldova, Muntenia şi sud-vestul Transilvaniei, unde vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, cu averse torenţiale, frecvente descărcări electrice, vijelii şi grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantităţile de apă vor depăşi 25 – 40 l/mp. Meteorologii precizează că astfel de fenomene vor fi pe alocuri şi în restul ţării.

Un al treilea Cod galben de vreme instabilă va fi în vigoare în perioada 22 iunie, ora 22:00 – 23 iunie, ora 10:00 în judeţele Constanţa şi Tulcea. În aceste zone vor fi ploi torenţiale şi descărcări electrice, iar cantităţile de apă vor depăşi 25 – 35 l/mp şi, izolat, 50 l/mp.

Potrivit meteorologilor, pe parcursul zilei de marţi, între orele 12:00 – 22:00, va fi Cod portocaliu de instabilitate atmosferică în judeţele Tulcea, Galaţi, Brăila şi Vaslui, cu averse torenţiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului şi izolat grindină. Cantităţile de apă vor depăşi 40 – 60 l/mp.

Totodată, în zilele de 23, 24 şi 25 iunie, pe fondul unei avertizări Cod galben, valul de căldură va cuprinde treptat toată ţara, iar disconfortul termic va fi ridicat. Miercuri (23 iunie), va fi caniculă în Banat, Crişana, Oltenia, Maramureş şi în vestul şi nord-vestul Transilvaniei, iar joi şi vineri (24 şi 25 iunie) în toate regiunile. Maximele termice se vor situa, în general, între 33 şi 37 de grade, iar local minimele nocturne nu vor coborî sub 20 de grade (nopţi tropicale).

Îndeosebi în regiunile estice şi sud-estice, la deal şi la munte, mai ales după-amiaza şi seara, instabilitatea atmosferică se va accentua şi se vor semnala averse torenţiale, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii şi căderi de grindină.

Vezi și: De Vânzare! TAF Forestier Motor MAN Punți Wola

Absolvenţii de gimnaziu susțin, de marți, Evaluarea Naţională

Peste 131.000 de absolvenţi ai clasei a VIII-a, dintre care 12.006 în municipiul Bucureşti, sunt înscrişi pentru a susţine Evaluarea Naţională, în sesiunea care se va desfăşura în perioada 22 iunie – 4 iulie 2021, informează Ministerul Educaţiei.

Examenul începe marţi, cu proba scrisă la Limba şi literatura română.

Joi, 24 iunie, se va desfăşura proba la Matematică. Proba la Limba şi literatura maternă va avea loc vineri, 25 iunie.

Primele rezultate vor fi afişate marţi, 29 iunie, până la ora 14,00 (în centrele de examen). Contestaţiile pot fi depuse în zilele de 29 iunie (în intervalul orar 16,00 – 19,00) şi 30 iunie (în intervalul orar 8.00 – 12.00), acestea putând fi transmise şi prin mijloace electronice.

“Candidaţii care depun/transmit contestaţiile prin mijloace electronice completează, semnează şi depun/transmit tot prin mijloace electronice şi o declaraţie-tip în care se menţionează faptul că au luat cunoştinţă că nota acordată ca urmare a soluţionării contestaţiei poate modifica, după caz, nota iniţială, prin creştere sau descreştere. Pentru candidaţii minori, documentele sunt semnate şi de către părinţii/reprezentanţii legali ai acestora”, precizează Ministerul Educaţiei.

Rezultatele finale vor fi afişate sâmbătă, 4 iulie.

Absolvenţii învăţământului gimnazial care, în contextul măsurilor stabilite privind combaterea răspândirii virusului SARS-CoV-2, au fost în izolare/carantină sau care, din alte motive justificate cu certificat medical, nu pot finaliza/participa la probele de examen pot susţine aceste probe în etapa specială, programată în perioada 5 – 12 iulie, precedată de etapa de înscriere (28 iunie – 2 iulie).

“Dacă aceştia au participat la una sau mai multe probe de examen, dar nu au putut finaliza examenul, li se recunosc probele desfăşurate în perioada 22-25 iunie 2021. Accesul candidaţilor, cu respectarea măsurilor de siguranţă epidemiologică în vigoare, este permis în intervalul orar 8,00 – 8,30”, afirmă aceeaşi sursă.

Examenul se va desfăşura în 3.850 de centre, iar probele încep la ora 9,00, când candidaţii vor primi broşura cu subiectele şi hârtie ştampilată pentru ciorne.

Ministerul Educaţiei precizează că la probele scrise ale Evaluării Naţionale – 2021 candidaţii primesc subiectele sub formă de broşură, putând să solicite şi pagini suplimentare dacă este cazul.

Timpul de redactare a subiectelor din cadrul fiecărei probe scrise este de 120 de minute (două ore) calculate după cele 15 minute alocate pentru completarea casetei de identificare.

“Asistenţii vor verifica datele înscrise de candidaţi şi vor secretiza caseta. Beneficiază de prelungirea timpului de lucru, cu maximum două ore, candidaţii pentru care s-a aprobat această solicitare de către Comisia Judeţeană de Organizare a Evaluării Naţionale, în baza prevederilor Procedurii nr. 1.526/DGIP/12.03.2021 cu privire la asigurarea condiţiilor de egalizare a şanselor pentru elevii cu deficienţe de vedere, deficienţe de auz şi tulburări de neurodezvoltare”, afirmă sursa citată.

Candidaţii trebuie să aibă asupra lor un act de identitate şi instrumente de scris cu cerneală sau pastă albastră pentru redactarea lucrărilor scrise, iar pentru executarea schemelor şi a desenelor pot folosi şi creion negru.

Ministerul Educaţiei afirmă că probele sunt monitorizate audio-video.

Este interzisă introducerea în sălile de examen a oricărui tip de materiale ajutătoare: manuale, dicţionare, notiţe, însemnări, cărţi, ciorne, rezumate, culegeri etc., care pot fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, precum şi a telefoanelor mobile şi a instrumentelor electronice de calcul, de stocare de informaţii sau de comunicare.

De asemenea, se interzice candidaţilor să introducă în sala de examen ghiozdane, rucsacuri, sacoşe, poşete şi altele asemenea, candidaţii având obligaţia de a lăsa obiectele menţionate în sala de depozitare a obiectelor personale stabilită de comisia din unitatea de învăţământ/centrul de examen în acest scop.

Totodată, candidaţii care refuză depozitarea obiectelor în sala stabilită de comisie în acest scop nu sunt primiţi în examen.

“Intrările/ieşirile, precum şi sensul de deplasare pe coridoare, vor fi semnalizate corespunzător şi dezinfectate în mod regulat. În sălile de clasă în care se desfăşoară probele, locurile se stabilesc astfel încât să existe între candidaţi o distanţă de 1 metru unul faţă de celălalt, pe rânduri şi între rânduri. În situaţia în care acest lucru nu se poate realiza, se va asigura distanţarea maximă posibilă. Fiecare persoană care intră în şcoală va primi câte o mască la sosire şi, dacă solicită, şi la plecare. Sălile de clasă vor avea dezinfectanţi pentru mâini. În incinta centrului de examen va fi purtată, obligatoriu, masca de protecţie. Colectarea măştilor purtate se va face în locuri special amenajate şi semnalizate. Este interzis schimbul de obiecte personale. Centrele de examen vor beneficia de asistenţă medicală”, reaminteşte Ministerul Educaţiei care subliniază că fiecare centru de examen va dispune de echipamente şi materiale de protecţie (dezinfectanaţi, măşti etc.).

De asemenea, Ministerul Educaţiei pune la dispoziţia celor interesaţi o linie TELVERDE – 0800801100 – pentru sesizarea eventualelor nereguli privind desfăşurarea Evaluării Naţionale. Numărul va fi disponibil în perioada 22 – 26 iunie, între orele 8.00 – 16.00, iar vineri, 19 iunie, între orele 8,00 -14,00.

Comunicarea rezultatelor obţinute se face anonimizat, atât în centrele de examen, cât şi pe site-ul evaluare.edu.ro, respectându-se Regulamentul general privind protecţia datelor personale. Mai exact, vor fi utilizate coduri individuale care înlocuiesc numele şi prenumele candidaţilor şi care au fost distribuite candidaţilor, pe bază de semnătură de primire, la prima probă susţinută.

Media generală obţinută în cadrul Evaluării Naţionale are o pondere de 80% în calculul mediei de admitere în clasa a IX-a.

“Absolvenţii clasei a VIII-a îşi vor putea continua studiile în învăţământul liceal sau profesional, fiind asigurate locuri pentru toţi elevii care au finalizat ciclul gimnazial”, afirmă Ministerul Educaţiei.

Etapa specială a Evaluării Naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a (EN VIII 2021) este programată în perioada 5 – 12 iulie, fiind precedată de etapa de înscriere (28 iunie – 2 iulie).

Vezi și: De Vânzare! TAF Forestier Motor MAN Punți Wola

De Vânzare! TAF Forestier Motor MAN Punți Wola

TAF Forestier cu motor MAN și punți Wola de vânzare la prețul de 29000 de euro, preț negociabil. +40 744 845 56

Detalii tehnice:

  • Motor MAN 163
  • Furtune Noi
  • Troliu Nou
  • Cauciucuri Noi
  • Sapă Nouă
  • Recondiționat TOTAL

Se modifică la cerere orice model de TAF, se acceptă la schimb TAF-uri vechi plus diferența.

Pentru mai multe detalii puteți accesa link-ul sau puteți să contactați vânzătorul la numărul de telefon: +40 744 845 561.

Guvernul va aproba o lege care interzice cumulul pensiei cu salariul în sistemul public

Guvernul va aproba astăzi un proiect de lege care va interzice cumulul pensiei cu salariul în sistemul public.

Totodată, cei care doresc vor putea lucra, la stat, până la 70 de ani. Cei care au ieșit deja la pensie, inclusiv militari, pot reveni în instituțiile publice, dar reangajarea este condiționată de renunțarea la pensie.

Nu este prima dată când Guvernul alege această soluție, cauzată de deficitul foarte mare la bugetul de pensii, peste 17 miliarde de lei.

Este nevoie de cât mai mulți contributori la sistemul public.

Premierul Florin Cîțu:

”În privat, va exista o limită până la care să lucreze până la 70 de ani sau dacă îți permite condiția să poți lucra mai mult?

Nu, deocamdată proiectul de lege vorbește de vârsta de 70 de ani, nu cred că putem să discriminăm pe privați în sectorul public. Dar, dacă Parlamentul găsește cadru legal să modifice, să fie mai flexibil, bineînțeles. Ce avem clar, această ordonanță care a fost în dezbatere publică și are toate avizele și este gata și este opțional dacă vrei să stai la locul de muncă să poți să rămâi. Ăsta e singurul proiect despre care discutăm”.

În acest moment, Ministerul Muncii lucrează la o nouă lege a pensiilor, iar obiectivul este ca actul normativ să fie gata în cel mult un an și jumătate.

Guvernul și-a propus să elimine sau să modifice în primul rând sistemele de pensii speciale, cele care le permit unor angajați din sistemele de apărare și ordine publică dar și din Justiție să iasă la pensie chiar și după 25 de ani de muncă, și uneori cu o pensie mai mare decât salariul.

Vezi și: Ganely Expedition angajează șoferi comunitate 3.5 T, Cat. B

Exit mobile version